Embed from Getty Images
Slideshow – 5 imagini
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a participat la prima acţiune “Media Day” dedicată antrenorilor.
La evenimentul organizat de WTA au participat şi Wim Fissette, antrenorul lui Angelique Kerber, Dieter Kindlmann – Elise Mertens, Sascha Bajin – Naomi Osaka, Michael Joyce – Johanna Konta, Kamau Murray – Sloane Stephens, David Taylor – Madison Keys, Nigel Sears – Anett Kontaveit, Thomas Drouet – Timea Babos.
Câteva din răspunsurile lui Darren la întrebările ziariştilor – înregistrarea integrală a conferinţei (audio), la sfârşitul ştirii:
Sincer, îl folosim deseori pe Rafa ca sursă de inspiraţie, zbuciumul care l-a însoţit în cariera lui, de exemplu finala de la Australian Open, pe care a jucat-o cu Stan, când s-a accidentat. Folosesc videoclipuri de pe You Tube, cu meciurile lui.
Tehnologia video s-a îmbunătăţit mult. Informaţia dată de Hawk-Eye este nepreţuită. Datele pe care le avem ca antrenori pentru a putea îmbunătăţi jocul elevilor noştri sunt inepuizabile.
Aşadar, avem aceste informaţii. Cred că soluţia este să găseşti acel fragment din multitudinea de informaţii pe care să o poţi livra elevului şi care să aibă un impact imediat. Pentru că dacă îi dau două ore de informaţii, am irosit tot, căci nu pot să-i pretind jucătorului să le reţină. Trebuie să alegi ce e relevant, ce e de impact şi apoi să-i dai datele într-un fel care să-l inspire.
Rafa a inspirat-o pe Simona cu lucrurile pe care a fost capabil să le facă, felul în care se antrenează, cu etica muncii pe care o are, lupta pe care o dă pentru fiecare meci în parte. Poate fi condus cu 6-0, 5-0, 40-0 şi nu-ţi dai seama.
Acesta a fost modelul Simonei în ultimul an şi jumătate. Simona a avut mereu o etică a muncii ieşită din comun. Niciodată n-a trebuit s-o îndemn către terenul de antrenament. Dă mereu 100%. Este ca o micuţă Rafa pe terenul de antrenament. Trebuie să o transformăm într-o micuţă Rafa şi pe terenul de joc.
Este mereu onestă. Ştii mereu la ce să te aştepţi de la ea şi nu-şi ascunde sentimentele foarte bine. Cred că aceasta este o însuşire minunată a ei, dar aici trebuie să dea şi marea luptă. De aceea trebuie să parcurgem această sinusoidă în cariera ei. De aceea ne place s-o vedem jucând, căci mereu vei primi ceva foarte interesant.
Majoritatea dintre noi ascundem şi ţinem în noi. Simonei îi place să se destăinuie în faţa tuturor.
Când intri pe teren, trebuie să fii pregătit cu modul în care doreşti să schimbi planul de joc, dar şi acesta se poate modifica foarte repede.
Cred că cel mai important lucru pentru un antrenor este să-şi înveţe elevul să rezolve singur problemele. Ne facem treaba mult mai bine dacă le dăm ustensilele cu care să treacă de probleme atunci când lucrurile devin complicate pe teren.
Dacă nu facem asta, dacă aşteptăm ca jucătorul să ne cheme ca să-i rezolvăm problemele, nu-l ajutăm pe termen lung. Deci ideea la care am lucrat cu Simona în ultimii 3 ani a fost: “ok, te ajut, dar mai întâi încearcă să te ajuţi singură”.
Consilierea pe teren cred că este bună pentru televiziune. Este bună pentru cei care ne urmăresc din sufragerie. De fapt, este la fel ca atunci când ei joacă meciuri de antrenament şi discutăm între puncte sau după câteva game-uri.
Cred că ar trebui să fie mai multe OCC-uri – ca să devină cu adevărat eficiente – nu doar unul pe set, căci aşa jucătorul te cheamă atunci când îi merge rău, emoţiile intervin şi câteodată ce îi spui îi intră pe o ureche şi îi iese pe alta, pentru că el nu vrea decât să se plângă. Dar dacă ai şti că antrenorul are dreptul să vină de mai multe ori, atunci conversaţia ar deveni mai relaxată. Nu ai fi obligat să-i dai toată informaţia în 60 de secunde. Este şi dificil s-o reţină, dar dacă ştie că poate să mă cheme la fiecare 4 jocuri şi putem să discutăm despre ce s-a întâmplat în acestea, cred că s-ar transmite mai multă informaţie tehnică.
Simona ştie mai mereu exact ce îi voi spune, pentru că înţelege jocul incredibil de bine, dar cred că-şi doreşte s-o audă de la mine pentru a-i întări convingerile. Câteodată e de bine căci va ieşi ca să execute cele discutate, alteori de rău, pentru că va da vina pe mine dacă nu funcţionează.
Mintea unui jucător de tenis este foarte complicată. Toţi am trecut prin asta căci este un sport solitar. Eşti izolat acolo, un jucător împotriva altuia, şi n-ai cu cine vorbi, iar 10.000 de oameni se uită în jos la tine. Te poţi simţi foarte singur uneori.
Atunci, ai aceste conversaţii interioare. Aşa că este bine să poţi vorbi cu cineva din când în când.
La Montréal s-a întâmplat pentru prima dată să mă cheme şi să-i fac semn că nu vin. Nu cred că voi repeta asta prea des, pentru că acum ştiam că partida este în mâinile ei. Dacă era capabilă să caute în interiorul ei şi să găsească soluţia, trebuia să o facă singură.
Şi apoi, sunt momentele acelea când o enervez, se întărâtă şi în loc să se concentreze pe ce îi spun, se concentrează şi pe adversară.
Învăţ mereu împreună cu ea. Am aflat că munca de antrenor este ca un ocean, mereu în mişcare, şi dacă nu eşti flexibil, nu înveţi.
Cu ea – urmărindu-i personalitatea, jocul – învăţ mereu ca antrenor.
Sper că astfel voi deveni un antrenor mai bun. Nu cred că mi-am schimbat prea mult metoda. Ascult mai mult decât înainte. Ieşeam şi aveam o opinie deja formată despre ce trebuie să facă pentru a câştiga meciul, fără să ascult cu adevărat ce spunea, ceea ce e normal ţinând cont că aveam doar 60 secunde la dispoziţie ca să trasmit mesajul, cu speranţa că va fi implementat.
Dar acum ascult ce-mi spune, văd dacă are probleme, de ce le are şi încerc să găsesec o rezoluţie scurtă sau măcar ceva la care să se concentreze când reintră pe teren.
Nu se poate câştiga totul în fiecare săptămână, aşa că sunt atent mai mult la atitudinea ei, verific în ce măsură depune efortul maxim de care este capabilă. Şi atunci sunt mândru de ea indiferent de rezultat.
Simona nu se entuziasmează după victorii şi are un mare respect pentru înfrângeri şi pentru adversare. Cred că acesta este unul din lucrurile minunate pe care le admir la ea.
Ştiu că nu va fi niciodată perfectă pe teren şi nici nu vreau asta, că să fiu sincer, căci are acel sânge românesc fierbinte, ceea ce e amuzant, emoţionant, tulburător. Şi îţi doreşti asta la jucătorii tăi. Acesta este unul din motivele pentru care este atât de bună.
Nu este perfectă, dar devine din ce în ce mai bună. Dar mai mult ca orice, se înţelege mult mai bine pe sine, şi nu făcea asta înainte.
Înainte nu înţelegea care au fost problemele în timpul meciului, acum ştie că a fost prea emoţionată, câte puncte la rând a pierdut din cauza asta. Acum vede structura şi schimbările de impuls, răsturnările de scor mult mai bine decât înainte. De aceea acum poate să întoarcă meciuri, în timp ce înainte îi scăpau destul de repede printre degete.
Devenind numărul 1 anul trecut, a făcut-o să afle de ce este în stare şi să materializeze asta. Şi de atunci nu a fost intimidată că ajunsă pe primul loc a fost vânată de fiecare jucătoare în parte, că a devenit o ţintă, ca oricine în situaţia ei.
Şi asta e dificil de gestionat pentru multe jucătoare. Văd că ea a gestionat situaţia admirabil. A realizat un lucru incredibil, dând la o parte acest aspect şi luptându-se doar cu o adversară în fiecare zi.
Dar câteodată lipseşte acel 1% ca să realizezi asta şi poate că am putut fi şi eu de folos cu acel procent.
Am spus după victoria de la Paris că în afară de naşterea copiilor mei, a fost cea mai importantă zi a vieţii mele, căci am fost alături de ea în această cursă, cu atâtea suişuri şi coborâşuri, cu atâta consum emoţional. Finala de la Roland Garros a răscolit sentimentele tuturor. Chiar şi aici a avut şansă să devină numărul 1, dar a ratat în faţa Muguruzei. Am avut câteva eşecuri din acestea în ultimul an.
Şi să stau cu ea după aceste înfrângeri, să văd cum au afectat-o, ca apoi să câştige turneul de Mare Şlem, am fost extrem de fericit să fiu martorul acestei mari reuşite. A fost minunat.
Sursă material transcris: tennispanorama.com
