Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Două Slideshow-uri a câte 5 imagini
Sala O2 din Praga – 17.360 de locuri – va fi gazda primei ediţii a Laver Cup, care va începe mâine.
Eveniment
- Denumită după legendarul jucător australian Rod Laver – singurul câştigător a două Mari Şlemuri calendaristice – competiţia se va disputa începând cu 2017 în fiecare an – cu excepţia celor olimpici – la două săptămâni după încheierea US Open, în locaţii diferite. La anul, gazde vor fi SUA.
- Evenimentul a fost conceput de agenţia de management Team 8, unde printre acţionari se numără şi Roger Federer
- Competiţia este programată să dureze 3 zile, de mâine până duminică
Format
- Formatul este un meci între echipele Europei şi cea a Restului Lumii
- În fiecare zi se vor disputa trei meciuri de simplu şi unul de dublu, jucate după sistemul de scor al probelor de dublu din circuite: două seturi din trei, cu tie-break de meci până la 10 în decisiv. Ghemurile se vor juca la avantaje
- Punctajul care determină scorul între cele două echipe diferă de la zi la zi, în sensul că în ziua a doua şi a treia se vor acorda mai multe puncte pentru victorii decât vineri. Victoria de vineri aduce un punct, cea de sâmbătă două, iar cea de duminică trei
- Aşadar, în joc sunt 24 de puncte (4 în prima zi, 8 în a doua şi 12 în a treia). Prima echipă care ajunge la 13 puncte este declarată câştigătoare
- Dacă scorul va fi egal la final, 12-12, se va juca un set de dublu hotărâtor – cu avantaje şi tie-break – pentru departajare.
- Fiecare din cei 6 jucători ai echipelor va trebui să joace câte unul, dar nu mai mult de două meciuri de simplu şi cel puţin 4 din cei 6 vor trebui să joace un meci de dublu
Loturi
- Cei doi căpitani ai echipelor sunt Björn Borg – Europa şi John McEnroe – Restul Lumii. Vicecăpitani: Thomas Enquist şi Patrick Mc Enroe
- 4 din cei 6 jucători ai fiecărei echipe au fost determinaţi după clasamentul ATP şi disponibilitate şi câte 2 au fost aleşi de căpitanii nejucători
- Echipele sunt:
- EUROPA Roger Federer, Rafael Nadal, Alexander Zverev, Domninic Thiem, Marin Cilic şi Thomas Berdych – rezervă Fernando Verdasco
- RESTUL LUMII: Sam Querrey, John Isner, Nick Kyrgios, Jack Sock, Denis Shapovalov şi Frances Tiafoe, care l-a înlocuit pe Juan Martín del Potro în ultimul moment – rezervă Thanasi Kokkinakis
- În condiţiile descrise mai sus, căpitanii vor face nominalizările pentru fiecare partidă
Program (se cunosc nominalizaţii din prima zi)
Vineri
de la ora 14.00
Cilic – Tiafoe
Thiem – Isner
de la ora 20.00
Zverev – Shapovalov
Berdych / Nadal – Kyrgios / Sock
*
Sâmbătă
de la ora 14.00 – meciurile de simplu 4 şi 5
de la ora 20.00 – meciul de simplu 6 şi meciul de dublu 2
*
Duminică
de la ora 13.00 în continuare – meciurile de simplu 7, 8 şi 9, meciul de dublu 3 şi eventualul set decisiv