Monica Niculescu a luptat astăzi ca de obicei – enorm – a jucat la fel ca de obicei: slice cu dreapta, atac pe rever, scurte multe.
În plus, a venit mai des ca de obiecei la fileu şi i-a mers excelent serviciul – 5 jocuri câştigate la zero de-a lungul partidei.

Dar şi mai important, a avut un psihic de fier şi a abordat tactica perfectă.

Cred că nu s-a gândit nicio secundă la scor şi a continuat să respecte imperturbabilă paşii stabiliţi cu antreneroul Victor Crivoi, care a asistat-o astăzi.
Remarcau şi comentatorii de limbă engleză, hotărârea şi decizia cu care a sfătuit-o Victor în primul set, de parcă ea era favorita şi el era convins că victoria este a ei.

Nemărginindu-se la apărare Monica i-a pus mult mai multe probleme fostului lider WTA decât incomodul slice pentru toate jucătoarele din circuit.

Toate acestea i-au laminat mentalul rusoaicei, obişnuită să bage groaza în adversare şi să le complexeze. Şi aceasta s-a reflectat în jocul ei, care s-a umplut de greşeli, inclusiv la serviciu – nu mai puţin de 11 duble.

Din staistica de mai jos putem vedea superioritatea Monicăi la toate capitole (minus ce doi aşi în plus ai Sharapovei), inclusiv la numărul total de puncte câştigate: 54-46, aşadar nimic întâmplător, totul meritat, aşa cum văzut şi cei care am avut şansa să putem urmări meciul.

În partida contând pentru primul tur (R56) al turneului WTA Premier 5 “Qatar Total Open”:

Monica Niculescu (92 WTA) [Q] – Maria Sharapova (Rusia, 41) [WC] 4-6, 6-4, 6-3

Partida a durat 2h34′.

Credit Info: wtatennis.com

Dacă în primul set, Monica nu a mai putut recupera decât unul din cele două break-uri pe care la avea în faţă Maria, ea a văzut că se poate şi a folosit această învăţătură în celelalte două manşe. Să nu omitem faptul că în această primă manşă, Monica a revenit de la 0-2 la 2-2, al 3-lea break al Sharapovei a fost obţinut după 10 egalităţi şi că Monica a salvat la 2-5, 3 mingi de set pe serviciul adversarei.
În setul 2, Monica a avut o reacţie mai rapidă şi şi-a recuperat imediat break-urile de la 0-1 şi 2-3, pentru ca să-l realizeze pe cel decisiv în ultimul joc al manşei.
Şi în decisiv tot Sharapova a început cu break şi acum recuperat imediat de Monica. Ea a încheiat manşa decisivă – în care niciun joc nu a ajuns la avantaje – în triumf, datorită break-ului hotărâtor din jocul 8.

Monica acumulează 60 de puncte WTA – care se adaugă celor 30 obţinute în calificări – şi un premiu financiar în valoare de 17. 325 USD.

În turul 2 (R32), jucătoarea noastră o va întâlni pe învingătoarea din partida Fatima Al Nabhani (Oman, 520) [WC] – Magdalena Rybarikova (Slovacia, 18) [14], care se va disputa mâine.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.