Marius Copil se antrenează deja la Melbourne, pentru Australian Open 2018.
Alături de fotografiile de mai sus, postate pe Instagram, el a scris:
Când îţi vezi umbra pe teren ştii ce urmează: Australian Open.
*
Tragerea la sorţi a tablourilor principale se va desfăşura joi la ora 10.00 AM pe Margaret Court Arena şi va fi transmisă live – în premieră – pe site-ul turneului.
Tot pentru prima dată, publicul va avea acces la ceremonie.
Alte abateri de regulă sau noutăţi: tragerea se disputa până acum vineri, dar a fost devansată pentru a o încadra între-un program atractiv, în vizuinea organizatorilor: meci Tie Break Tens miercuri seara, Kids’ Day sâmbătă, concert rock Jimmy Barnes, sub egida FightMND (o organizaţie caritabilă implicată în lupta împotriva afecţiunilor neuromotorii), duminică, cărora li se va adăuga un alt eveniment surpriză, vineri.
În mod normal, la tragerea la sorţi asistă deţinătorii titlurilor, dar cum Serena Williams lipseşte, locul ei lângă Roger Federer va fi luat de Maria Sharapova, câştigătoarea din 2008.
Şi cei doi au ajuns la Melbourne şi se antrenează deja:
Galerie
Credit Foto: australianopen.com