Embed from Getty Images

Slideshow – 5 imagini

David Goffin a scris astăzi cea mai importantă filă a carierei sale: s-a calificat în finala Turneului Final ATP – Londra 2017, cel mai important rezultat al carierei!

Până acum, David Goffin jucase în 10 finale şi doar 4 dintre ele fuseseră la nivel ATP 500 Series, restul fiind ATP 250 Series.

Şi după ce în octombrie câştigase în săptămâni consecutive primul turneu ATP 500 Series, precedat de un titlu ATP 250 Series şi după ce aici în primul meci îl învinsese pe liderul ATP, Rafael Nadal şi în al 3-lea pe numărul 4 ATP, Dominic Thiem, astăzi el a confirmat creşterea spectaculoasă de nivel a carierei în semifinala:

David Goffin (Belgia) [7] – Roger Federer (Elveţia) [2] 2-6, 6-3, 6-4

Credit Info: atpworldtour.com

Partida a durat 1h45′.
După primul set, lucrurile păreau clare: deşi Roger nu juca cel mai bun tenis al lui şi greşea mult, nu părea să fie ameninţat de Goffin, care ezita la toate şansele care i se ofereau şi câştiga extrem de puţine puncte, hrănindu-se doar din erorile adversarului.
Dar David a simţit probabil că se poate, a intuit că Goliatul din faţă nu este tocmai în apele lui, că nu simte jocul cum trebuie – dovadă repetatele challenge-uri cerute neîntemeiat – şi a jucat din ce în ce mai bine.
A dominat raliurile de pe fundul terenului, a venit la fileu cu tupeu şi cu succes, şi a profitat acum din plin de greşelile lui Federer rămase la un nivel ridicat.
Două break-uri timpurii – în jocul 2 din setul 2 şi în jocul 3 din decisiv – pe care le-a apărat cu străşnicie – nu a avut de salvat decât câte o minge de re-break în fiecare manşă – i-au asigurat lui David această colosală victorie, prima la Roger Federer, după 6 înfrângeri.

Nu am cuvinte. Nu pot să descriu ce simt… atâta bucurie, atâta fericire

au fost cuvintele lui David Goffin după victorie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.