Galerie
Credit Foto: Jacob Sutton

Odată încheiat parteneriatul pe care îl avea cu producătorul japonez de îmbrăcăminte, Uniqlo, Novak Djokovic a semnat cu Lacoste, o colaborare despre care se vorbea de mai multă vreme.
Nole va fi amabasadorul de brand al mărcii de vestimentaţie franceze şi va purta pentru prima dată echipamentul Lacoste la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.

La sfârşitul ştirii, videoclip de la evenimentul lansării parteneriatului. Clipul publicitar prezentat la început este realizat de regizorul Julien Pujol şi face legătura peste ani între legendarul jucător francez şi fondatorul companiei, René Lacoste – poreclit “Crocodilul” – şi Novak Djokovic; la fel şi fotografiile, realizate de Jacob Sutton, care sunt atât în culori, cât şi alb-negru. Ambele exprimări artistice simbolizează trăinicia companiei.

*

Altfel, fostul lui antrenor, Boris Becker, l-a felicitat pe Novak pentru alegerea lui Andre Agassi ca antrenor:

Excelentă alegere, cea a lui Nole de a-l aduce pe Andre Agassi în echipa lui. Le doresc mult noroc, amândoura!

Boris Becker l-a felicitat şi pe Alexander Zverev pentru succesul de la Roma:

Felicitări lui Sascha pentru că a câştigat ATP Roma astăzi. Este primul german din epoca modernă care realizează asta. Multe alte titluri vor urma.

De ceva timp se vorbeşte despre o colaborare Becker – Zverev, dar până acum Sascha Zverev spunea că nu are bani să-l plătească pe Boris.
Dar cum odată cu titlurile mari vin şi bani (mult) mai mulţi…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.