Dacă în ştirea trecută despre etapa de Cupa Davis de la sfârşitul acestei săptămâni anunţam loturile echipelor angrenate în semifinalele Grupei Mondiale, precum şi în Play-Off-ul (Barajul) pentru menţinerea /retrogradarea în / din aceasta, iată acum rezultatele tragerii la sorţi, precum şi modificările de ultimă oră survenite în loturile competitoarelor.
Dintre acestea cele mai importante sunt cele din echipa Franţei: atât Gaël Monfils, cât şi Jo-Wilfried Tsonga au declarat forfait, ambii cu probleme la genunchi. Dacă forfait-ul lui Tsonga – abandon în sfertul cu Djokovic la US Open – era aşteptat, cel al lui Monfils a venit pe nepregătite, Yannick Noah fiind convins până acum câteva zile că “les Bleus” se vor putea bizui pe el. Astfel, s-a apelat la un Richard Gasquet, neconvocat iniţial, în formă slabă – eliminat în primul tur la US Open – dar poate că în Cupa Davis se va redresa.
De asemenea, Kei Nishikori, deşi este prezent la barajul de la Osaka cu Ucraina, nu va juca în prima zi. Ucraina este şi ea văduvită încă de la început de Alexandr Dolgopolov (58 ATP)
Canadienii, care nu-l aveau – din nou – pe Milos Raonic din cauza unor probleme musculare, nu se vor putea baza nici pe dublistul Daniel Nestor, care a declarat forfait în ultimul moment pentru meciul cu echipa statului Chile. În schimb a fost convocat Denis Shapovalov (17 ani), câştigătorul din acest al turneului juniorilor de la Wimbledon, dar şi autorul marii surprize din primul tur de la Toronto, când l-a învins pe Nick Kyrgios.
Philipp Kohlschreiber, care a tot avut probleme în ultima vreme, va absenta de la Germania – Polonia.

O veste tristă de ultim moment afectează echipa Marii Britanii: bunicul lui Andy şi Jamie Murray a încetat astăzi din viaţă.

Iată rezultatele tragerii la sorţi (Galerie. Credit Foto: daviscup.com):

Semifinale:

Marea BritanieArgentina (Glasgow)

 Loturile:

Andy Murray (2 ATP la simplu / 200 ATP la dublu), Daniel Evans (53 / 276), Kyle Edmund (55 / 822=), Jamie Murray (- / 4)
Federico Delbonis (41 / 181), Guido Pella (49 / 310), Juan Martin Del Potro (64 / 353), Leonardo Mayer (114 / 122)

*

Croaţia Franţa (Zadar)

Marin Cilic (11 / 266=), Borna Coric (42 / 437), Ivan Dodig (89 / 8), Marin Draganja (- / 132)
Richard Gasquet (17 / 580), Lucas Pouille (18 / 98),  Nicolas Mahut (40 / 1), Pierre-Hugues Herbert (112 / 2)

*

*           *

Play-Off

UzbekistanElveţia (Tashkent)

Denis Istomin (113 / 162), Farrukh Dustov (237 / 464), Sanjar Fayziev (634 / 522), Jurabek Karimov (769 / 855)
Henri Laaksonen (138 / 614), Adrien Bossel (498 / 1115), Antoine Bellier (507 / 458), Johan Nikles (668 / 1061=)

*

BelgiaBrazilia (Oostende)

David Goffin (14 / 266=), Steve Darcis (103, -), Joris de Loore (190 / 462), Ruben Bemelmans (231 / 207)
Thomaz Bellucci (79 / 96), Thiago Monteiro (101 / 622), Marcelo Melo (- / 3), Bruno Soares (- , 5)

*

AustraliaSlovacia (Sydney)

 

Nick Kyrgios (15 / 2013), Bernard Tomic (21 / 234), Sam Groth (272 / 69), John Peers (- , 26)
Jozef Kovalik (123 / 803), Andrej Martin (127, 83), Norbert Gombos (334 / 708),  Igor Zelenay (127=, 87)

*

CanadaChile (Halifax)

Vasek Pospisil (120 / 12), Frank Dancevic (236 / 1032) , Denis Shapovalov (245 / 472), Adil Shamasdin ( – , 70)
Gonzalo Lama (177 / 461), Christian Garin (260 / 490), Hans Podlipnik-Castillo (372 / 65), Nicolas Jarry (423 / 262)

*

Rusia Kazahstan (Moscova)

Andrey Kuznetsov (47 / 324), Evgeny Donskoy (90 / – ), Konstantin Kravchuk (95 / 165), Andrey Rublev (200 / 189)
Mikhail Kukushkin (80 / 824), Aleksandr Nedovyesov (215 / 226), Andrey Golubev (218 / 169),  Dmitry Popko (241 / 392)

*

IndiaSpania (New Delhi)

 

Saketh Myneni (137 / 119), Ramkumar Ramanathan (203 / 261), Sumit Nagal (380 / 693), Leander Paes (- / 63)
Rafael Nadal (4 / 357), David Ferrer (13 / – ), Feliciano Lopez (26 / 13), Marc Lopez ( – / 15)

*

GermaniaPolonia (Berlin)

Florian Mayer (59 / 438), Jan-Lennard Struff (67/ 199), Daniel Brands (163 / 735), Daniel Masur (265 / 397)
Kamil Majchrzak (277 / 293), Hubert Hurkacz (329 / 794), Lukasz Kubot (595 / 20), Marcin Matkowski ( – / 38)

*

JaponiaUcraina (Osaka)

Kei Nishikori (5 / 818=), Taro Daniel (88 / 1217=), Yoshihito Nishioka (96 / 421), Yuichi Sugita (98 / 460)
Illya Marchenko (50 / 582), Sergiy Stakhovsky (105 / 344), Artem Smirnov (321 / 1118=), Danylo Kalenichenko (657 / 419)

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.