Embed from Getty Images

Slideshow – 5 imagini din timpul partidei Anderson – Thiem

De parcă retragerile de până acum nu erau suficiente la turneul demonstrativ “Mubadala World Tennis Championship”, astăzi s-a mai adăugat şi cea a celui de-al doilea star al ediţiei de anul acesta – alături de Rafael Nadal – Novak Djokovic.

El a motivat-o invocând recomandarea primită de la echipa medicală, care a fost aceea să nu joace. Nole spune că în ultimele zile au reapărut durerile la cot, aşa că va reîncepe terapia, cu speranţa că problema se va rezolva rapid.

Astfel, prezenţa lui Andy Murraype care am semnalat-o ieri – aflat pentru pregătire la Abu Dhabi a fost benefică pentru organizatori. El a acceptat să joace un meci demonstrativ – adică, nu în cadrul competiţiei – cu Roberto Bautist Agut, cel ce trebuia să-l întâlnească pe Djokovic în semifinale şi care acum este calificat în finala de mâine.
Până la urmă, partida Bautista Agut – Murray s-a jucat doar pe parcursul unui set – 6-2 în 40′ pentru spaniol, dar Murray a şchioptat vizibil în timpul jocului, chinuindu-se să dea replica. La 1-5 a salvat două mingi de set, ceea ce l-a făcut să declare după partidă optimist şi fără să se arate prea îngrijorat:

Mi-a luat ceva timp ca să mă obişnuiesc cu ritmul acesta. Spre sfârşit m-am simţit mai bine, dar e clar că trebuie să progresez.

Andy Murray nu a mai jucat în meciuri oficiale de la Wimbledon, din cauza unei accidentări la şold.

Bautista Agut îl va întâlni, mâine – de la ora 17.00 – în ultimul act, pe sud-africanul Kevin Anderson, care astăzi a trecut de Dominic Thiem: 7-6(6), 6-2, după 1h32′.

În deschidere, de la ora 15.00 se va disputa partida Serena WilliamsJelena Ostapenko.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.