4 Slideshow-uri a câte 5 imagini

Japonezul Yuichi Sugita a câştigat la 28 de ani primul lui titlu ATP la 250 Series “Antalya Open”!

El a stabilit astfel şi o serie de performanţe colaterale:

  • a devenit primul jucător care câştigă în acelaşi sezon titluri pe iarbă, atât în circuitul ATP, cât şi în ATP Challenger, unde acum 3 săptămâni triumfa la 127k Surbiton, după ce trecea greu de Marius Copil în semifinale.
  • este al treilea jucător japonez cu titlu ATP în palmares, după Shuzo Matsuoka (Seul 1992) şi Kei Nishikori
  • a devenit al 4-lea jucător care cucereşte primul titlu în sezonul 2017, după Borna Coric (20 de ani) – ATP 250 Series Marrakech, Ryan Harrison (24) – ATP 250 Series Memphis şi Gilles Müller (33) – ATP 250 Series Sydney.

Desigur, că dezbaterea legată de turneele programate înaintea celor de Mare Şlem poate să fie reluată, căci jucătorii de top nu prea vin şi cei care vin nu se omoară cu firea, folosindu-le deseori ca pe nişte oportunităţi de antrenament, cu şi fără public, cum s-a întâmplat şi aici.
Mai poate fi adus ca argument şi faptul că Sugita n-a rupt la Antalya gura târgului, singurul cap de serie eliminat fiind David Ferrer (39) [4] – aflat într-o accentuată scădere de formă – în optimi.
În rest, el a trecut de Matthew Ebden (Australia, 272) [Q] în turul 1, de Daniel Altmaier (Germania, 252) [LL] în sferturi şi a beneficiat de abandonul lui Marcos Baghdatis (Cipru, 79), care a leşinat din cauza celor 42°C la care s-a jucat (Slideshow, mai sus).

Dar, până la urmă, titlul rămâne unul câştigat, se pune la palmares şi cinste lui că a reuşit să fructifice şansa ivită (videoclip cu bucuria japonezului, la sfârşitul ştirii):

În finala de ieri:

Yuichi Sugita (Japonia, 66) – Andrian Mannarino (Franţa, 62) 6-1, 7-6(4) în 1h29′

*

La dublu, Aisam Qureshi a triumfat fără Florin Mergea alături, ci cu fostul partener al lui Horia Tecău.

Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan, 28) / Robert Lindstedt (Suedia, 44) [1] – Oliver Marach (Austria, 39) / Mate Pavic (Croaţia, 33) 7-5, 4-1 retragere.

*

Tablourile turneelor ATP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.