Sloane Stephens a câştigat astăzi la “Miami Open presented by Itaú” a 6-a finală din tot atâtea disputate!
Ea şi-a adăugat astfel în palmares primul titlu WTA Premier Mandatory, pe care îl alătură celui de Mare Şlem – US Open 2017, celui WTA Premier – WTA Volvo Car Open Charleston 2016 şi celor 3 WTA International – Washington 2015, Auckland 2016, Acapulco 2016.
Credit foto: miamiopen.com
În finala ce tocmai s-a încheiat:
Sloane Stephens (SUA, 12 WTA) [13] – Jelena Ostapenko (Letonia, 5) [6] 7-6 (5), 6-1
Partida a durat 1h31′.
În primul set – care nu a fost deloc o propagandă bună pentru tenis – Ostapenko a făcut majoritatea punctelor, şi pe ale ei şi pe ale adversarei, astfel că tactica defensivă a lui Stephens s-a dovedit cea potrivită, căci Ostapenko a greşit astăzi mult mai mult decât a produs puncte câştigătoare.
Pe fondul a nenumărate erori – şi a 8 jocuri câştigate cu returul – s-a ajuns la tie-break, unde Ostapenko s-a trezit târziu, de la 2-6, ea reuşind doar să salveze primele 3 mingi de set.
În setul 2, Stephens a prins ceva curaj văzând că tirul de dincolo era din ce în ce mai haotic şi a trecut la ofenisvă, dar nu a fost nevoie de prea multă, căci jocul letonei s-a dereglat de tot şi i-a făcut astfel sarcina foarte uşoară.
Credit Info: wtatennis.com
1000 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 1.340.860 USD pentru învingătoare, care de luni va ocupa locul 9 WTA, 650 de puncte şi 654.380 USD pentru învinsă, care-şi păstrează poziţia a 5-a.
Galerie videoclipuri / GIF (4)
.@SloaneStephens claims the @MiamiOpen crown!
Downs Ostapenko, 7-6(5), 6-1! #MiamiOpen pic.twitter.com/TiiOM2BhNC
— WTA (@WTA) March 31, 2018
When your first Premier Mandatory title is in your backyard!
Congratulations to your new @MiamiOpen champion, @SloaneStephens! pic.twitter.com/ZBnjJzlcA0
— WTA (@WTA) March 31, 2018
“You guys stink sometimes, but you make me better” – the ever-charming @SloaneStephens gives her thanks during her @MiamiOpen champion’s speech pic.twitter.com/JIzk4DKpzR
— WTA (@WTA) March 31, 2018
.@JelenaOstapenk8 thanks the @MiamiOpen after runner-up finish! #MiamiOpen pic.twitter.com/lThgLXyFJB
— WTA (@WTA) March 31, 2018