Mihaela Buzărnescu a obţinut astăzi a doua victorie la turneul WTA International “Hobart International”!

În partida contând pentru optimile de finală (R16):

Embed from Getty Images

Mihaela Buzărnescu (57) – Anna-Lena Friedsam (Germania, 507, fostă 45 WTA / august 2016) [PR] 7-5, 6-4

Partida a durat 146′
Friedsam a început mai bine: 3-0, un break înainte. Mihaela a recuperat serviciul în jocul 5 şi apoi a trecut la cârma partidei. Rezistenţa nemţoaicei a fost însă acerbă. La 4-4 a salvat 4 mingi de break, dar jucătoarea noastră n-a mai irosit a 4-a oportunitate în jocul 11, care s-a dovedit a fi şi cel hotărâtor.
În manşa a doua, după schimbul de break-uri din jocurile 3 şi 4, Mihaela a câştigat pe serviciul adversarei în al 7-lea game. Apoi s-a câştigat cu serviciul până la final, chiar dacă românca a mai avut două mingi de meci pe serviciul lui Friedsam la 5-3. Aceasta le-a anihilat, obligând-o pe Mihaela să încheie partida pe propriul serviciu.

Joc bun, variat, ca de obicei, al lui Buzărnescu, în condiţiile în care Friedsam pare că s-a reacomodat cu circuitul WTA şi şi-a regăsit o bună parte din dinamismul, cu care impresiona în 2015 şi 2016.

Calificarea în ultimele 8 îi va aduce Mihaelei 60 de puncte WTA şi, datorită lor, un progres în clasamentul live până pe locul 51. Mai are în urma ei jucătoare care sunt încă în turnee, dar majoritatea sunt la Hobart şi se vor anihila reciproc, aşa că ea îşi va depăşi probabil maximul de clasament: 55 WTA.
Premiul financiar cuvenit pentru calificarea în sferturile de finală este de 6.175 USD.

Adversara jucătoarei noastre din ultimele 8 va fi decisă în partida care se va disputa mâine: Kirsten Flipkens (73) – Alison Riske (89). Riske a trecut astăzi de Katerina Siniakova (59) [8]: 2-6, 6-3, 7-5 după 2h32′.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.