Galerie: Fotografii din timpul partidei
Credit Foto: internationaux-strasbourg.fr

Ce set 1 – şi o bună parte din al doilea – a făcut Mihaela Buzărnescu astăzi în faţa unei adversare care îşi atingea maximul carierei – 4 WTA – anul trecut pe 20 martie, atunci când jucătoarea noastră se clasa pe locul 450!

Mereu avansată în teren, mereu agresivă, autoare a unor retururi devastatoare, multe în lung de linie, unghiuri desenate cu măiestrie, cu o încheietură fină în apropierea fileului, Mihaela le-a reuşit pe toate şi încă mai mult.

Toate acestea i-au permis să se distanţeze decisiv în primul set de la 2-2, cu 4 jocuri câştigate la rând şi să conducă 5-3 în al doilea, scor la care a primit.
La 5-4 a servit  şi a fost în 2 rânduri – 30 egal şi o egalitate – la două puncte de victorie.
Şi-a pierdut atunci serviciul şi la 5-6 a salvat două mingi de set pentru a duce manşa în tie-break.
Acolo a revenit de la 0-3 şi la 5-3 a fost din nou la două puncte de victorie.

Dar din acel moment jocul s-a întors complet, căci Cibulkova a egalat situaţia la seturi cu 4 puncte consecutive, iar în decisiv, Mihaela n-a mai avut forţa mentală – poate nici prospeţimea fizică – să i se opună.

În semifinalele WTA International “Internationaux de Strasbourg”:

Dominika Cibulkova (Slovacia, 36 WTA) [5, WC] Mihaela Buzărnescu (32) [4] 2-6, 7-6(5), 6-1 în 2h10′

Mihaela va pierde un loc în clasamentul WTA în favoarea adversarei ei de astăzi, dar prima jumătate a partidei ne-a arătat un important potenţial de rezervă al jucătoarei noastre, care poate fi exploatat pe termen scurt, cu condiţia ca ea să aibă încredere totală în forţele proprii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.