Ingrată soartă au turneele care se dispută în săptămâna ce precede un Mare Şlem.

Aşa se întâmplă şi la “Connecticut Open” de la New Haven, care deşi este un turneu de categoria Premier a fost afectat de numeroase retrageri sau abandonuri. Ultima pe listă, Petra Kvitova, care a jucat doar un set în sferturile de finală, e adevărat preţ de 43′ – 3-6 – ca apoi să se retragă, invocând o durere la umăr şi permiţându-i astfel accesul în semifinale Carlei Suárez Navarro.
Petra a început să simtă jena la umăr în noaptea de dinaintea partidei şi nu a fost capabilă să servească aşa cum a dorit, conform spuselor ei.

La dublu, înainte de semifinale s-a retras şi echipa surorilor Plíšková.

Şi dacă veni vorba de Karolina Plíšková, ea o va avea alături doar la US Open pe Conchita Martinez, ex antrenoare Muguruza, ex căptian nejucător al echipelor Spaniei (tweet-ul Conchitei, la sfârşitul ştirii). După turneul de Mare Şlem, Plíšková doreşte să reia colaborarea cu Rennae Stubbs, care a ajutat-o – vorba vine – la WTA Premier 5 Cincinnati.
Karolina a mai detaliat şi motivul despărţirii de antrenorul Tomas Krupa, aducând ca argument negativismul acestuia, care se adaugă celui al ei.

Monica Puig – venită din calificări – a eliminat-o pe a doua favorită, Caroline Garcia (Franţa, 6) [2]: 7-5, 1-6, 6-2 în 2h8′.
Aryna Sabalenka şi-a continuat şirul victoriilor: 6-3, 6-2 după 1h3′ cu Belinda Bencic (Elveţia, 43) [LL], înlocuitoarea Simonei.
Singurul cap de serie rămas în turneu este Julia Görges [5]: 6-4, 6-2 după 1h19′ cu Ekaterina Makarova (Rusia, 49).

Semifinalele de simplu se vor disputa astăzi după următoarea ordine de joc:

  • nu mai devreme de ora 20.00:

Aryna Sabalenka (Belarus, 25) – Julia Görges (Germania, 9) [5]

Palmares direct: 1-0

  • nu mai devreme de ora 2.00 AM:

Carla Suárez Navarro (Spania, 30) – Monica Puig  (Puerto Rico, 72) [Q]

Palmares direct:4-1

*

Ordinea de joc – 24.08 – WTA Connecticut Open New Haven 2018

Tablourile turneelor WTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.