Simona Halep a câştigat astăzi la Montréal cel de-al 14-lea titlu al carierei – 1 Turneu Final B WTA, 5 Premier Mandatory şi Premier 5, 2 Premier şi 6 WTA International şi al 3-lea din 2016, după WTA Premier Mandatory Madrid şi WTA International Bucureşti.

În finala turneului WTA Premier 5 “Rogers Cup” – dotat cu premii în valoare de 2.413.663 USD şi cu o contribuţie financiară totală de 2.714.413 USD:

Simona Halep (5 WTA) [5] – Madison Keys (SUA, 12 WTA) [10] 7-6(2), 6-3

Partida a durat 1h15′.

Simona a adoptat pentru această partidă tactica cea mai bună cu putinţă. A returnat în permanenţă şi i-a lăsat lui Keys atacul, dar a returnat atât de bine, de precis şi de variat în majoritatea cazurilor, încât şi-a obligat adversară să greşească din ce în ce mai mult. Forţa loviturilor a ajutat-o din ce în ce mai puţin pe Keys, căci odată cu evoluţia scorului, siguranţa retururilor Simonei creştea şi riscurile pe care trebuia să şi le asume jucătoarea americană deveneau nerealiste. Important de subliniat este şi faptul că Simona a câştigat şi bătălia mentală cu adversara sa, căci impunerea tacticii incumbă o doză de serenitate şi de maturitate pe care jucătoarea noastră a avut-o astăzi.

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.