Slideshow – 5 imagini

După partida de aseară din sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory “Miami Open presented by Itaú”, Simona Halep a spus următoarele la conferinţa de presă (video la sfârşitul ştirii):

Am fost la două puncte de a câştiga meciul în tie-break, dar ea a fost mai bună, a fost foarte puternică şi categoric a meritat să câştige astăzi, dar sunt mulţumită şi luând în considerare pauza pe care am avut-o sunt recunoscătoare pentru acest turneu.
Nu cred că Wim Fissette (fostul antrenor al Simonei şi cel actual al Johannei, n.n.) să fi avut vreo influenţă din punct de vedere tactic, căci am dominat partida până la 5-4 cu serviciul meu şi nu cred că vreun sfat a întors partida. Doar că am obosit puţin în setul 3 şi încrederea mi-a scăzut, căci nu am multe partide jucate în acest an, iar ea are mai multe, este intrată în ritm, este puternică, aşa că aceasta ar fi explicaţia.

Legat de On Court Coaching-ul (consilierea pe teren) cu Darren Cahill:

Nu am nimic cu nimeni, deşi ştiu că aşa se vede, dar asta este personalitatea mea, pun foarte multă presiune pe mine, dar o să lucrez la acest aspect pe viitor şi pot să spun deja că am făcut progrese.
Această partidă nu mi-a afectat prea mult încrederea în mine, sunt doar dezamăgită că am pierdut o partidă pe care am avut-o la îndemână. Jocul este acolo, încrederea este, trebuie doar să fiu mai calmă în momentele importante şi să am meciuri, am nevoie de meciuri.

Despre programul ei în continuare:

Începe sezonul pe zgură ceea ce mă bucură, mă pregătesc mai întâi pentru Fed Cup, apoi pentru Stuttgart. E bine că nu mai am dureri aşa că voi munci mult în fiecare zi.
Voi mai rămâne câteva zile la Miami ca să mă mai relaxez, e foarte frumos aici, nu-mi vine să plec.
E prematur să spun ce schimbări voi face în jocul meu pentru sezonul pe zgură, dar în mare este acelaşi lucru: trebuie să fiu agresivă, trebuie să rămân în joc, să am iniţiativa, aşa cum am făcut şi astăzi, dar când conduceam nu am mai făcut-o, deci trebuie să corectez acest aspect şi atunci va fi bine.

Transcriere teniSite

*

Transcrierea OCC-ului lui Darren Cahill – Preluare Adrian Ţoca, “30-0” (video la sfârşitul ştirii):

Halep: “Uneori am nevoie de energie și … nu pot să fac prea mult. Așa-i personalitatea mea. Sunt atât de praf! Ireal de praf”
Cahill: “Ei bine, și cum ai de gând să rezolvi asta?“
Halep: „Nicio șansă“
(Simona continuă să facă referiri la dublele greșeli făcute în tiebreak)
Cahill: “Ei bine. Ai câteva minute la dispoziție să-ți scoți toată frustrarea afară”
Halep: “Trebuie doar să joc. În schimb, eu cer prea mult de la…”
(Cahill o întreabă ce anume cere.)
Cahill: “Ok. Ce zici despre o conversație cu cel care e cu tine? Ești la egalitate de seturi cu o jucătoare foarte bună și marea parte a acestui meci ai fost perfect în regulă. Tu te poți învinovăți, dar eu n-o să spun că nu mai ai șanse.”
Halep: “Tot timpul complic lucrurile“
Cahill: “Atunci, Simo, ai o oportunitate să faci lucrurile diferit acum, asta e tot ce pot să spun. Ai fost în situația asta (n.r. să complici lucrurile) de multe ori înainte, și în cele mai multe dintre cazuri nu ai reușit să rezolvi. Iată acum o șansă să schimbi asta. Depinde de tine. Tu decizi ce vrei să faci aici. Poți să mergi pe drumul tău și e ok. Sau poți să respiri adânc, să îți pui prosopul în cap și să încerci să te îmbunătățești în asemenea situații. La asta se rezumă totul. Depinde de tine. Vine din interior. Nu e nicio problemă să te descarci acum, nicio problemă, atâta vreme cât ești dispusă să schimbi ceva. Iar dacă te bate jucând un tenis grozav, nicio problemă! Strânge-i mâna și zi-i că a făcut o treabă bună”
Halep: “Crezi că pot câștiga acest meci?“
Cahill: “Absolut cred că poți câștiga acest meci”
(Simona replică: “Dacă nu am putut câștiga în setul doi, cu toate șansele alea, atunci…“ Dialogul trece apoi pe detalii tehnice.)


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.