Galerie
Credit Foto: Jimmie48 Photography / Womens Tennis Blog & Cristopher Levy / tennis shots

Complicată partidă a avut astăzi Sorana Cîrstea, în partida din turul 1 (R64) al turneului WTA Premier Mandatory “Mutua Madrid Open”.

O adversară pe care o consideram obosită, după finala pe care o câştiga ieri la Rabat şi după drumul aferent până la Madrid, şi-a dat întreaga măsură a valorii ei, revenind de două ori şi fiind la un pas să câştige.
Începutul i-a fost extrem de favorabil Soranei, cu un prim set adjudecat în doar 29′.
Prima revenire a rusoaicei s-a petrecut în manşa a doua, pe care şi-a adjudecat-o fără emoţii.
Pentru ca setul decisiv să fie un rezumat al primelor două, cu Sorana desprinzându-se clar: 4-0. Dar din nou ne-am înşelat – şi probabul că şi Sorana – când am considerat-o pe Pavlyuchenkova la capătul puterilor, căci ea a revenit: 4-4. Sorana a avut prima minge de meci la 6-5, dar a fost nevoie de un tie-break şi de încă o minge de meci ratată, pentru ca jucătoarea noastră să tranşeze partida în favoarea ei.
Desigur că performanţa Soranei Cîrstea este una remarcabilă, circumstanţele contează mai puţin acum, dar ei nu i-ar strica ceva mai multă disciplină tactică şi stăpânire de sine, astfel încât să-şi cureţe jocul de greşeli şi să-şi potenţeze tenisul de înalt nivel pe care îl arată adeseori.

Sorana Cîrstea acumulează 65 de puncte pentru victoria de astăzi şi o va întâlni în turul 2 (R32) pe Catherine Bellis (SUA, 59 WTA).

Sorana Cîrstea (64) [WC] – Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 16) [13] 6-1, 3-6, 7-6(5)

Partida a durat 2h25′.

Credit Info: wtatennis.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.