Embed from Getty Images

În runda a doua a calificărilor turneului WTA International “Upper Austria Ladies Linz”, Mihaela Buzărnescu a obţinut o victorie preţioasă la o jucătoare foarte promiţătoare, fost lider mondial în clasamentul juniorilor, campioană la US Open 2016 la această categorie de vârstă şi deja cu victorii în circutul WTA la jucătoare din top 100, Lucic-Baroni, Flipkens sau Broady.

Mihaela Buzărnescu (105 WTA) [3] – Kayla Day (SUA, 141) 6-3, 6-4

Partida durat 1h14′.
În prima manşă, Mihaela a făcut singurul break al setului în jocul 8, iar în cea de-a doua după ce a condus cu 3-0, cu două break-uri înainte, s-a văzut depăşită 3-4. Dar jucătoarea noastră şi-a asigurat finalul partidei cu 3 jocuri consecutive.

Mihaela acumulează 12 puncte WTA pentru calificarea în turul 3 – premiul financiar este de 810 USD – unde va juca pentru un loc pe tabloul principal cu Lesley Kerkhove (Olanda, 153, clasament maxim: 152 WTA / luna trecută, 25 de ani), care în primul tur a trecut de Ana Bogdan.

Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu sunt pe tabloul principal de simplu, Mihaela va juca pe cel de dublu

*

Nu numai Kayla Day a fost campioană la US Open juniori, ci şi Mihaela Buzărnescu – care cu Raluca Olaru alături – câştiga titlu la US Open 2006.
Am dat acum peste această fotografie cu jucătoarele noastre ridicând trofeele, Mihaela avea 19 ani şi Raluca, 18:

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.