Embed from Getty Images

Ce mai poţi să comentezi atunci când totul merge aproape perfect? Sau când entuziasmul este copleşitor?

Mihaela Buzărnescu a făcut astăzi tot ce trebuia să facă pe teren şi aproape fără greşeală. Agresivă de la început şi până la sfârşit, cu retururi adânci, a preluat iniţiativa aproape la fiecare punct. Atacuri pregătite minuţios, veniri la fileu, variaţii de adâncime, toată paleta unui joc sigur, eficient şi deseori spectaculos.
Serviciul a ajutat-o mult şi n-a fost afectat sub nicio formă de încărcătura emoţională a partidei.

Nici motive prea multe să se certe n-a avut jucătoarea noastră astăzi, căci a greşit puţin.
Tot ce a putut adversara ei să facă a fost să încerce să stea cât mai mult în raliuri, dar mai mereu inutil.

Astăzi, în cea de-a doua semifinală a turneului WTA International “Hobart International:

Mihaela Buzărnescu (57 WTA) – Lesia Tsurenko (Ucraina, 43) [5] 6-2, 6-2

Partida a durat 1h23′
Singurul moment de echilibru în meci a fost când Tsurenko a revenit de la 0-2 la 2-2 în primul set. De acolo, Mihaela s-a dus direct spre prima manşă, iar în cea de-a doua a repetat isprava când de la 1-1 s-a desprins la 5-1.

Credit Info: WTA Insider

Mihaela s-a calificat astfel în prima finală a carierei în circuitul WTA, performanţă pentru care va fi recompensată cu 180 de puncte WTA şi noul maxim al carierei pentru jucătoarea româncă este: 44 WTA!
Premiul financiar pentru calificarea în finală este de 21.400 USD.

Adversară în ultimul act îi va fi Elise Mertens (Belgia, 36) [2], care a câştigat prima semifinală disputată astăzi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.