Simona Halep joacă din ce în ce mai bine şi tocmai a obţinut a 4-a victorie la turneul WTA Premier 5 “Western & Southern Open“, învingând-o pe jucătoarea care eliminase pe drumul spre semifinale două membre ale top 10 WTA.

Victorie care îi aduce a doua finală în săptămâni consecutive, după cea de la WTA Premier 5 Montréal.
Finala de mâine va fi pentru ea a 33-a a carierei, a 6-a a sezonului, a 3-a aici, după cele din 2015 şi 2017.

Simona a reuşit să se strecoare prin barajul de artilerie al acestei forţe a naturii din Belarus cu o defensivă grozavă. Dar nu a fost nevoită să facă aceasta prea des, căci i-a stricat ritmul şi precizia atacurilor Sabalenkăi prin variaţii de lungime şi de unghiuri, dar şi datorită unui serviciu înţelept, neriscant, dar foarte bine plasat, astfel că şi-a creat deseori oportunitatea ca ea să conducă raliurile.

Partida din semifinale s-a încheiat cu rezultatul:

Simona Halep (1 WTA) [1] – Aryna Sabalenka (Belarus, 34) 6-3, 6-4

Partida a durat 1h31′.
În primul set, Simona a făcut break în jocul 3, Sabalenka a recuperat imediat, dar jucătoarea noastră a avut ultimul cuvânt cu returul în jocul 5, valorificându-şi apoi fără emoţii cele două jocuri de serviciu şi mai adăugându-şi un break în ultimul joc
O derulare asemănătoare a scorului şi în setul 2, cu primul break pentru Simona, anihilat imediat de belarusă. Singurul moment mai greu al partidei a venit pentru liderul WTA în jocul 9, când a scăzut puţin nivelul şi astfel a fost nevoită să salveze 3 mingi de break. Odată acesta depăşit, jucătoarea noastră a făcut break-ul decisiv în ultimul joc, dar nu înainte de a-şi chema antrenorul care i-a adus doza necesară de încredere.

Simona va fi recompensată cu 585 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 262.364 USD pentru calificarea în finala pe care o va disputa mâine cu Kiki Bertens (Olanda, 17, clasament maxim: 15 WTA / mai 2018, 26 de ani), pe care a învins-o până acum de 3 ori şi a pierdut doar o dată.

Galerie Videoclipuri (13)
La GIF-ul cu gestul victoriei, comentariul contului Twitter al WTA este:
“Când mama spune: masa e gata”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.