(click pentru a naviga în galerie)

Iată mai întâi punctele care se acordă la ediţia celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, “The Championships, Wimbledon” – Wimbledon 2016, turneu dotat cu premii de  £13.163.000 pentru turneul masculin şi £12.983.000 pentru cel feminin şi care se va desfăşura în perioada 27 iunie – 10 iulie.

ATP WTA
Primul tur 10 10
Turul 2 45 70
Turul 3 90 130
Optimi 180 240
Sferturi de finală 360 430
Semifinale 720 780
Finalist 1200 1300
Campion 2000 2000

În continuare, adversarii jucătorilor români şi punctele pe care le au ei de apărat în următoarele două săptămâni:

  • Simona Halep (5 WTA) [5] – Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 40, maxim al carierei: 26 / 12 octombrie 2015, 21 de ani)

Simona a pierdut anul trecut în turul 1 la Wimbledon, aşadar are de apărat 10 puncte WTA şi va începe săptămâna în clasamentul live cu 4362 puncte (4372 în clasamentul oficial -10 la ediţia 2015), de pe locul 5, intervalul în care se poate clasa la sfârşitul turneului, funcţie de rezultatul ei final şi cel al jucătoarelor din zona ei de clasament, fiind între locurile 1-7.

  • Irina Begu (27) [25] – Carina Witthöft (Germania, 109, maxim al carierei: 49 WTA / 17 august 2015, 21 de ani)

Irina a ajuns anul trecut în turul 3, aşadar are de apărat 130 de puncte şi va începe săptămâna în clasamentul live cu 1635 de puncte (1765-130), de pe locul 28, intervalul în care se poate clasa la sfârşitul turneului fiind locurile 7-42.

  • Monica Niculescu (47) – Aleksandra Krunić (Serbia, 120, maxim al carierei: 62 WTA / 20 iulie 2015, 23 de ani) [Q]

Monica a ajuns anul trecut în optimile de finală şi are de apărat 240 de puncte. Ea va începe săptămâna cu 1000 de puncte (1240-240), de pe locul 60, intervalul în care se poate clasa la sfârşitul turneului fiind între locurile 19-86.

  • Sorana Cîrstea (86) – Petra Kvitova (Cehia, 11, maxim al carierei: 2 WTA / 31 octombrie 2011, 26 de ani) [10]

Sorana a făcut anul trecut la Wimbledon tur 2 al Calificărilor – 20 de puncte, iar în cea de-a două săptămână a Wimbledon-ului a participat la ITF Conterxville, unde a dobândit 25 de puncte WTA pentru sferturi de finală. Ea va începe săptămâna cu 736 puncte WTA  de pe locul 86, intervalul în care se poate clasa la sfârşitul turneului fiind între locurile: 31-110.

  • Patricia Ţig (100) – Sara Errani (Italia, 22, maxim al carierei: 5 WTA /20 mai 2013, 29 de ani) [20]

Patricia a fost eliminată în primul tur al calificărilor la Wimbledon 2015 – 2 puncte, aşadar va începe săptămâna cu 654 puncte de pe locul 96, intervalul în care se poate clasa la sfârşitul turneului fiind între locurile: 33-119.

Tabloul Feminin de Simplu – Wimbledon 2016

*

  • Marius Copil (174 ATP) [Q] – Lucas Pouille (Franţa, 29, aflat la maximul de clasament al carierei: 22 de ani)

Marius a pierdut anul trecut în turul 2 al calificărilor – 8 puncte ATP – el obţinând acum 35 de puncte pentru calificarea pe tabloul principal, adică un spor de 27 de puncte şi astfel va începe săptămâna în clasamentul live cu 338 de puncte ATP, faţă de 311 în clasamentul oficial.

Tabloul Masculin de simplu – Wimbledon 2016

*

  • Jean-Julien Rojer (7 ATP la dublu) / Horia Tecău (6) [4] – Jonathan Marray (Marea Britanie, 90) / Adil Shamasdin (Canada, 116)

Horia şi Jean-Julien sunt deţinătorii trofeului Wimbledon 2015, performanţă pentru care au obţinut anul trecut câte 2000 de puncte ATP pe care vor încerca să le apere anul acesta.

  • Rohan Bopanna (11) / Florin Mergea (12) [6] – Marin Draganja (132) / Nikola Mektic (88) (ambii Croaţia)

Florin şi Rohan au ajuns în semifinale la Wimbledon 2015 şi vor avea de apărat 720 de puncte la această ediţie.

Tabloul Masculin de Dublu – Wimbledon 2016

*

  • Margarita Gasparyan (27 WTA la dublu) / Monica Niculescu (28) [12] – Alexandra Panova (Rusia, 60) / Shelby Rogers (SUA, 245)

Monica s-a oprit anul trecut în turul 2 la dublu – a făcut pereche cu Olga Savchuk – aşadar are de apărat 130 de puncte.

  • Irina Begu (41 WTA) / Raluca Olaru (57) – Kiki Bertens (Olanda, 36) / Johanna Larsson (Suedia, 34) [16]

Irina a pierdut în turul 2 la Wimbledon 2015 – a făcut pereche cu Lara Arruabarrena – aşadar are de apărat 130 de puncte.

Raluca a pierdut în turul 1 la Wimbledon 2015 – alături de Chen Liang – şi are de apărat 10 puncte.

Tabloul Feminin de Dublu – Wimbledon 2016

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.