Galerie. Credit Foto: Jimmie48 Photography / WTA
La sfârşitul ştirii, galerie tweet-uri şi videoclipuri cu conferinţele de presă

Mai calmă, la conferinţa de presă de după finala US Open 2018, Serena Williams a continuat să nege faptul că ar fi primit sfaturi de la Patrick Mouratoglou, neînţelegând de ce el a admis aceasta după partidă.
Ea invocă faptul că nici în circuitul WTA nu apelează la OCC, pentru că nu vrea să i se spună ce să facă pe teren.
Oricum, ea susţine că era în partea cealaltă a arenei şi nu a văzut nimic.

Nu regretă că l-a făcut “hoţ” pe Carlos Ramos, căci în opinia ei, i-a furat un joc şi pune atitudinea de revoltă pe seama luptei pe care o duce pentru egalitatea sexelor, deoarece în meciurile masculine, unde jucătorii jignesc arbitrii, nu sunt date asemenea pedepse.

Serena a evitat să răspundă tranşant întrebării dacă arbitrul a viciat rezultatul final, a admis că Naomi a jucat foarte bine, dar a subliniat că ea luptă până la capăt şi ar fi avut şanse să întoarcă partida.
Antrenorul ei, în schimb, a afirmat explicit că Ramos a influenţat rezultatul, admiţând că şi-a sfătuit eleva, dar că toţi fac asta.

Între timp, cearta pe reţelele de socializare a ajuns la paroxism, Chris Evert, care a precizat că n-are nicio importanţă dacă Serena a văzut sau nu gestul lui Mouratoglou, primul avertisment fiind conform regulamentului, a fost atacată şi s-a simţit datoare să revină, precizând că toţi antrenorii fac asta, că o nouă reglementare trebuie să rezolve problema şi că Ramos trebuia să-i atragă atenţia Serenei, înainte de a o pedepsi.

Billie Jean King a luat o atitudine clară în favoarea Serenei, invocând standardele duble între jucători şi jucătoare:

Când o femeie devine emoţională, este tratată drept “isterică”, când un bărbat face asta este “direct” şi nu există repercusiuni. Mulţumim Serena, că ai evidenţiat acest standard dublu. Mai multe voci trebuie să facă la fel.

În acelaşi sens s-a exprimat şi Victoria Azarenka:

Dacă ar fi fost o partidă de tenis masculin, nu s-ar fi întâmplat asta. Pur şi simplu nu s-ar fi întâmplat.

De partea cealaltă, analistul Ben Rothenberg consideră că toate cele 3 pedepse aplicate Serenei au fost de necontestat.

USTA a dat publicităţii două comunicate, în primul sunt descrise evenimentele şi se consideră că decizia arbitrului a fost una definitivă, ce nu putea fi întoarsă de către arbitrul turneului sau de către supervizorul de Mare Şlem, care au fost chemaţi pe teren.

În al doilea, preşedinta Federaţiei Americane, Katrina Adams, îşi continuă apologia pe care i-a făcut-o Serenei la festivitatea de premiere, o atitudine, care fără doar şi poate alimentează speculaţiile care îi acuzau pe organizatori de favoritism încă de la începutul turneului.
Adams o laudă deşanţat pe Serena că a potolit huidielile publicului la festivitatea de premiere, de parcă nu ea le-ar fi provocat.

Pe de altă parte, Naomi Osaka a spus la conferinţa de presă că nu a auzit nimic din discuţii, căci era cu spatele, şi-a păstrat candoarea, precizând în încheiere că va sărbători, permiţându-şi un joc video şi că n-are cum să bea ceva, pentru că are doar 20 de ani.

O atitudine înduioşătoare, în contextul în care după uluitoarea performanţă reuşită aseară, prim planul i-a fost răpit în totalitate, învinsa din finală ocupând toată media.

Şi dacă e să păstrăm logica egalităţii între sexe, clamată de Serena şi susţinătorii ei, până la urmă şi Naomi este femeie, iar huiduielile de la festivitatea de premiere nu i se cuveneau în niciun fel.

De altfel, fotografia 1 – şapca trasă pe ochi de Naomi în cel mai frumos moment al carierei – prezintă probabil unul din cele mai triste momente ale istoriei tenisului.



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.