Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

4 Slideshow-uri a câte 5 imagini

Un meci care s-a ridicat la nivelul aşteptărilor – spectaculos, cu realizări tehnice deosebite – între două din cele mai bune jucătoare din lume, a fost partida din turul 1 (R128) al turneului Mare Şlem, US Open 2017.

Maria Sharapova s-a impus datorită a unui singur break în plus şi datorită unei agresivităţi superioare.
Simona Halep s-a apărat bine, a contraatacat eficient, dar n-a găsit resursele pentru a domina şi a se impune în câteva momente importante,  tocmai în acelea care au hotărât soarta primului şi celui de-al treilea set.
Să adăugăm şi un serviciu inferior celui al rusoaicei, care au obligat-o să muncească mai mult pentru punctele câştigate şi să să se uzeze suplimentar.
Agresivitatea Sharapovei a fost sprijinită foarte des şi de lovituri excepţionale, reverul în lung de linie stelar fiind astăzi lovitura ei şi nu a Simonei.

În prima manşă, de la 2-1 pentru Sharapova, s-au jucat 4 ghemuri cu returul, astfel că s-a ajuns la 4-3 şi apoi la 5-4, scor la care Simona a servit pentru a rămâne în set şi a ratat 3 oportunităţi de a egala.
Condusă cu 1-4 în manşa a doua, jucătoarea noastră a reuşit o revenire excepţională, cu 5 ghemuri consecutive şi a egalat situaţia la seturi.
Nu a mai reuşit acest lucru şi în manşa decisivă, când aflată în aceeaşi situaţie – şi-a pierdut serviciul în jocul 2 – nu a mai reuşit break-ul deşi în ultimul ghem al partidei a avut o oportunitate să facă aceasta.

Simona Halep încheie prematur turneul, vitregită de o tragere la sorţi nefavorabilă şi nu poate să-şi apere astfel sfertul de finală de la ediţia trecută – 430 puncte WTA.

Maria Sharapova (Rusia, 146 WTA) [WC]Simona Halep (2 WTA) [2] 6-4, 4-6, 6-3

Partida a durat 2h42′.

Credit Info: usopen.org

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.