Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro via Instagram Story Irina

Astăzi, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu vor juca pentru prima dată în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem.

Partida din faza ultimelor 8 perechi la Roland Garros 2018 este programată a 3-a de pe terenul 18, unde sesiunea începe la ora 12.00, după alte două meciuri de dublu.

Aşadar, nu mai devreme de ora 15.00 se va da startul întâlnirii:

Irina Bara (105 WTA la dublu) / Mihaela Buzărnescu (50) – Hao-Ching Chan (Taipei, 12) / Zhaoxuan Yang (China, 26) [8]

Hao-Ching Chan / Zhaoxuan Yang au câştigat anul acesta titlul la WTA Premier Dubai.
În 2018 au mai jucat împreună WTA Premier 5 Doha, WTA Premier Mandatory Madrid, WTA Premier Roma – unde au pierdut la al doilea meci şi WTA International Strasbourg – acum două săptămâni – unde au fost eliminate în primul tur de Mihaela Buzărnescu / Raluca Olaru.

Hao-Ching (Angel) Chan (24 de ani), sora mai mică Latishei Chan (încă) liderul WTA la dublu – detronată tocmai de Irina şi Mihaela în turul 2 (R32) – are în palmares 14 titluri din 25 de finale, inclusiv una la un turneu de Mare Şlem, alături de Monica Niculescu la Wimbledon 2017.

Zhaoxuan Yang (23 de ani) a câştigat de-a lungul carierei 3 titluri din 8 finale.

*

Dacă la dublu, Mihaela este acum sigură de un nou clasament maxim al carierei: locul 42 – cel vechi fiind actualul (28 mai 2018), ea va ocupa cel mai bun loc al carierei şi la simplu – 31 WTA sau chiar 30 – dacă Putintseva nu se califică în finală. Aici, cea mai bună clasare a ei era locul 32 (7 mai 2018).

Ordinea de joc – 05.06 – Roland Garros 2018

Tablourile turneelor de Grand Slam şi WTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.