Embed from Getty Images

Elena Bogdan, campioană la Dublu Junioare, Roland Garros 2009

Galerie: Ema în diferite etape ale evoluţiei ei
Arhiva personală

Elena “Ema” Bogdan a fost una din cele mai promiţătoare jucătoare din generaţia ei.

Născută pe 28 martie 1992 la Craiova, Ema juca la 16 ani finala probei de Simplu Junioare la Roland Garros – pierdută în faţa Simonei Halep – pentru ca un an mai târziu să câştige proba de dublu la turneul de Mare Şlem pe zgură, în echipă cu thailandeza Noppawan Lertcheewakarn. Învinsele lor din finală se numeau Timea Babos – actuala lideră a clasamentul WTA de dublu – şi Heather Watson.
Pe 3 ianuarie 2009 îşi atingea cea mai bună poziţionare în clasamentul junioarelor: locul 3 ITF.

În 2009, câştiga şi primul turneu ITF Pro – 10.000 USD Bucureşti, ulterior ea adăugându-şi încă 3 titluri ITF – dintr-un total de 8 finale, cel mai important fiind ITF 50k Madrid 2010, o performanţă excelentă pentru o jucătoare de doar 18 ani.
La simplu şi-a atins cea mai bună poziţie în clasamentul WTA pe 18 iulie 2011 – locul 151 WTA.

Palmaresul la dublu a fost şi mai bogat: 20 de titluri din 41 de finale, cu victorii de turneu preţioase la ITF 75k Bucureşti, alături de Irina Begu, ITF 50k Telavi 2011, alături de Mihaela Buzărnescu, ITF 50k Tranava 2012 (/ Renata Voracova) şi ITF 60k Saguenay 2016, tot împreună cu Miki Buzărnescu.
Dar cea mai importantă realizare în proba pe echipe este titlul cucerit alături de Alexandra Cadanţu, la WTA International Bucureşti 2014.
La dublu ea a reuşit să urce până pe locul 79 WTA / 18 iunie 2015.

Două accidentări grave i-au stopat însă ascensiunea Emei şi acum, complet vindecată şi refăcută, ea este hotărâtă să revină în circuit. De fapt, primii paşi i-a şi făcut.
Dar cum resursele financiare în tenisul românesc sunt atât de reduse ea apelează la sprijinul iubitorilor sportului alb, o iniţiativă care, probabil, va căpăta amploare.
Până la urmă un demers frumos, care ne dă şansa să ne sprijinim jucătorii, iar în cazul în care vor confima prin rezultate, să fim mândri că dacă alţii nu au putut să-i sprijine, măcar am făcut-o noi, fanii.

Donaţiile se pota efectua, accesând acest link.

Am rugat-o pe Ema să aştearnă câteva din gândurile ei pentru cititorii TeniSite şi ea a făcut-o cu plăcere:

Accidentările îţi oferă timp. Timp de refacere, timp de gândire şi – poate cel mai de preţ – timp de regăsire. Poate la început te dor şi sufleteşte, nu doar fizic, însă uneori realizezi că aveai nevoie de ele pentru a putea privi viaţa dintr-un alt unghi.

Adesea, noi tenismenii, ne pierdem în lucruri mărunte cum ar fi un meci pierdut, presiune, frustrări, asteptări şi uităm să privim întregul tablou al acestui sport minunat, dar care la sfârşitul zilei este doar un joc ce implică o minge galbenă.

Anul acesta am avut a doua operaţie la genunchi, prima fiind în urma cu 4 ani. Ambele accidentări au venit în momente în care eram epuizată mental. Asta se întamplă când intri în cercul acela vicios, plin de frustare şi uiţi motivul pentru care ai început să joci tenis când erai copil şi anume pentru că ţi-a plăcut.

După a doua operaţie am fost nevoită să stau făra a juca tenis 3 luni. A părut o eternitate. Mă duceam la antrenamentele colegilor mei şi mai jucam din careu, să simt măcar puţin racheta şi mingea. Îmi era dor. Abia aşteptam să revin la joc.

În cele mai frumose momente ale carierei mele, tenisul a fost locul în care am simţit că mă pot exprima liber, aşa cum simt, fără a fi nevoită să cer permisiunea nimănui. Aşa cum un pictor se exprimă pe o pânză, aşa simt eu că mă pot exprima pe terenul de tenis. Asta a fost ceea ce mi-a lipsit cel mai mult, platforma în care eu exprimam ceea ce sunt.

Acum am început antrenamentele şi chiar am jucat câteva meciuri oficiale şi încep să retrăiesc acele stări frumoase pe care le-am descris mai sus. Însă poate mai important, genunchiul este foarte în regulă. Nu am mai avut dureri la antrenamente şi nici la meciuri, ceea ce mă bucură enorm. Având o problemă delicată la cartilaj, Domnul Doctor Ştefan Irimia mi-a recomandat să mă concentrez pe proba de dublu, pentru a-mi proteja genunchii şi exact asta voi face. Am iubit dublul şi am simtit întotdeauna că sunt genul de jucătoare care lucrează mai bine în echipă, aşa ca sunt bucuroasă de ce va urma pentru mine în carieră şi în viaţă.

Mulţumesc din suflet tuturor celor care aţi fost şi sunteţi în continuare alături de mine.
Vă îmbrăţişez şi vă iubesc!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.