Categoria U16 Fete a unuia dintre cele cinci turnee de juniori – grad A, după clasificarea ITF, probabil cel mai important dintre ele, Orange Bowl, se va încheia astăzi cu jucătoare românce în ambele finale.

Gabriela Nicole Tătăruş (n. 10 noiembrie 1999) s-a calificat în finala de simplu, iar Mihaela Lorena Mărculescu (n. 13 septembrie 2000) în cea de dublu.

Nicole Tătăruş a jucat şi calificările, aşa că meciul de ieri a fost pentru ea al 8-lea la acest turneu, ca şi pentru adversara ei din semifinală de altfel, care a venit tot din calificări. Dar, mai proaspătă fizic, Nicole s-a impus clar cu 6-2, 6-1 şi o va întâlni astăzi în finală pe favorita 2, argentinianca Maria Lourdes Carle. Finala va începe nu înainte de ora României 18.00.

Mihaela Mărculescu a făcut pereche cu poloneza Anja Hertel şi au fost favorite 4. În semifinala de ieri ele au câştigat cu 6-7(4), 7-6(4), [10-8]. În cazul Mihaelei şi al Anjei putem să vorbim de nervi de oţel, căci din turul 2 începând, ele au câştigat trei meciuri consecutive în super tie-break: la 12, la 6 şi ieri la 8. Doar că ieri şi primele două seturi s-au încheiat tot în tie-break. Imediat după meci, Mihaela Mărculescu mi-a povestit în detaliu derularea partidei şi niciodată în primele două seturi diferenţa nu a fost mai mare de 1 game între perechi. În super tie-break  Mihaela şi Anja au fost conduse cu 0-2, 3-6 şi 7-8, dar trei puncte consecutive le-au adus victoria. Ea spune că au primit aprecieri unanime după partidă, care fost considerată cea mai bună a competiţiei. În finala care va începe nu înainte de ora 19.00 Mihaela şi Anja le vor întâlni pe americancele Mccartney Kessler / Emma Kurtz.

 

mihaela marculescu
Mihaela şi Anja înaintea meciului din semifinale, aşa cum se vede şi din tabloul probei

Fetele noastre sunt foarte unite. Mihaela mi-a spus că atât Nicole, cât şi ea, sunt foarte fericite de rezultatele excelente de până acum şi că sunt decise să facă treabă bună şi astăzi, astfel încât “la sfârşitul zilei să facă ultimul pas spre portocale“, cum, cu mult umor, spune Mihaela. Până atunci jucătoarele noastre primesc laudele delegaţiei noastre, dar nu numai, părerea unanimă fiind că performanţa lor este una extrem de importantă pentru tenisul românesc.

La băieţi U18, Călin Manda a fost eliminat în semifinale (6-4, 6-2 pentru sârbul Miomir Kecmanovic, favorit 9), dar performanţa lui de aici rămâne una remarcabilă. Ţinând cont şi de clasamentul de simplu la seniori al lui Călin, începem să ne îndreptăm speranţele către el, ca o posibilă şi, de acum probabilă, soluţie pentru ieşirea din seceta  în care se zbate tenisul masculin românesc în proba de simplu.

La dublu fete U18, Jaqueline CristianMichaela Gordon (SUA) au pierdut în semifinale: 6-4, 7-5 pentru Eleni Christofi (Grecia) / Anastasia Detiuc (Moldova).

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.