Embed from Getty Images

După ce i-a mulţumit pentru colaborare, Karolina Plíšková a explicat motivul rupturii de antrenorul David Kotyza:

Opiniile şi punctele noastre de vedere legate de strategia jocului meu erau divergente. Nu vreau să vorbesc despre viziunea lui, dar a mea este că rămând totuşi agresivă nu vreau să mă transform într-o jucătoare de o lovitură pe punct. Pot să joc câteva raliuri, nu mă deranjează.

Kotyza îşi exprimase recent anumite rezerve legate de jocul ei:

Când îndrăzneşte, ea câştigă. Dar acum precauţia prevalează asupra riscului. Trebuie să aibă mai mult curaj pe teren, fără teamă de înfrângere. Trebuie să lupte fără să aibă garanţia că va câştiga.

Pe scurt o contradicţie între o tactică agresivă – jucătoarea şu una hiperagresivă – antrenorul.
Sau: ce a funcţionat la Petra nu i se potriveşte neapărat şi Karolinei.

Aceasta din urmă este însă foarte sigură pe ea:

Cred că a fost o decizie bună. Mă simt bine, căci a fost decizia mea. Am simţit că am avut nevoie de o schimbare şi am făcut-o.
Evident că am nevoie de antrenor, dar el nu este esenţialul în echipa mea.
Pot să joc bine şi fără antrenor.
Asta voi face de altfel în ultimele 3 turnee. O să vină tatăl meu şi o să văd ce voi decide la anul.

Embed from Getty Images

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.