Remarcabilă performanţa jucătoarei noastre, Ioana Gaşpar, care la 35 de ani (n. 17 aprilie 1983 la Timişoara) a câştigat astăzi al 3-lea titlu din 2018 la turneul ITF “GD Tennis Cup” – premii în valoare de 15.000 USD – care s-a disputat pe hard în aer liber la Antalya.
Anterior, Ioana devenise campioană anul acesta la ITF 15k Székesfehérvár şi în proba de dublu la ITF 15k Antalya (/ Nicole Tătăruş).

Ioana Gaşpar a fost una dintre cele mai promiţătoare junioare românce, ea atingând locul 4 în clasamentul combinat ITF în iulie 2000, după ce câştiga titlul la Wimbledon în proba de dublu  (/ Tatiana Perebiynis) şi juca semifinale la simplu, după ce trecea de Roberta Vinci în sferturile de finală.
De altfel, sonoritatea numelor învinselor ei la junioare este impresionantă: Vera Zvonareva, Bethanie Mattek-Sands, Samantha Stosur, Iveta Benesova, Renata Voracova, printre altele.

A jucat în circuitul ITF Pro – şi sub numele de Ivan – atingând cele mai bune clasamente ale carierei – 258 WTA la simplu şi 310 WTA la dublu – pe 17 sepembrie 2001, la 18 ani. Ulterior, evoluţia carierei i-a fost frânată de o serie de accidentări, ea nejucând deloc între 2010 -2016.

În afara titlurilor din 2018, Ioana a mai cucerit alte 4 la simplu de-a lungul carierei: unul în 1999 şi trei în 2001 şi 6 la dublu, inclusiv alături de Irina Begu, în 2008.

Necotată printre favorite, Ioana Gaşpar (689 WTA) a eliminat 3 capi de serie în drumul spre titlu:

  • 6-1, 6-2 în 1h6′ cu Carole Monnet (Franţa, 822) în finală
  • 6-1, 3-6, [10-5] în 1h14′ cu Dia Evtimova (Bulgaria, 536, fostă 145 WTA / 2011) [2] în semifinale

Ambele partide de mai sus s-au disputat astăzi.

  • 6-4, 3-6, 6-2 în 2h18′ cu Angelina Zhuraleva (Rusia, 649) [6] în sferturile de finală
  • 6-1, 2-6, [10-7] în 1h35′ cu Ipek Soylu (Turcia, 594, fostă 151 WTA / 2016) [3] în optimi
  • 6-2, 6-3 în 1h2′ cu Alexa Pirok (Ungaria, 1040) [SE] în turul 1 (R32)

Ioana acumulează 12 puncte WTA – care vor fi transformate în 100 puncte ITF începând cu 31 decembrie 2018 – şi un premiu financiar în valoare de 2.352 USD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.