Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

4 Slideshow-uri a câte 5 imagini

Ca mai de fiecare dată când joacă Roger Federer o finală trebuie modificat în dreptul lui numărul de titluri cucerite, or această operaţie devine din ce în ce mai stufoasă pe măsură ce trece timpul.

Dar înainte să trecem la contorizare să spunem că învinsul lui din finala de astăzi i-a opus o frumoasă rezistenţă, reuşind să ducă meciul în decisiv, chiar dacă mai mult de atât nu a putut:

Roger Federer (Elveţia, 2 ATP, 36 de ani) [2] – Marin Cilic (Croaţia, 6 ATP, 29 de ani) [6] 6-2, 6-7(5), 6-3, 3-6, 6-1

Partida a durat 3h3′.
Un set 1 care a curs liniştit în favoarea lui Roger cu două break-uri în jocurile 1 şi 3 şi fără să-i fie periclitat niciodată serviciul.
Dar Cilic a ridicat nivelul în a doua manşă şi nu a fost descumpănit după ce a ratat o minge de set pe serviciul lui Federer la 5-4, s-a concentrat în tie-break, când s-a desprins la 6-4.
În setul 3, Marin nu şi-a creat nicio oportunitate să înfrângă serviciul adversarului său, astfel că break-ul din jocul 6 i-a fost suficient elveţianului ca să preia conducerea.
Cilic mai avea totuşi ceva de spus şi chiar dacă şi-a pierdut serviciul în primul joc al setului 4, a revenit, a egalat la 3 cu break, apoi a reuşit să mai câştige încă o dată pe serviciul lui Federer în jocul 9 la a 3-a minge de break pentru 5-4 şi apoi şi-a câştigat game-ul de serviciu la zero.
Decisivul nu a oferit însă suspansul aşteptat căci Roger s-a desprins, la început mai greu, dar de la 3-1 nu a mai pierdut decât un punct.

Aşadar, colosalul palmares al celor 96 de titluri ale lui Roger Federer arată după finala de astăzi – defalcat – astfel:

  • 20 de Mare Şlem – Australian Open – 6 (2004, 2006, 2007, 2010, 2017 şi 2018), Roland Garros 1, Wimbledon – 8, US Open – 5
  • 6 Turnee Finale ATP
  • 27 ATP Masters 1000
  • 19 ATP 500 Series
  • 24 ATP 250 Series

Roger Federer şi-a apărat astfel cele 2.000 de puncte pe care le dobândea la ediţia trecută şi se va apropia în clasamentul ce va fi dat publicităţii mâine, la doar 155 de puncte de Rafael Nadal – 9.760 / 9.605 – care s-a retras acum în sferturi (360 de puncte), neputând astfel să-şi apere finala de anul trecut (1200 de puncte).
Marin Cilic, pe de altă parte, va urca pentru prima dată în carieră pe podiumul clasamentului ATP, în urma celor doi corifei.

Finaliştii au fost recompensaţi cu 4.000.000 AUD (2.602.315 €) – Roger şi 2.000.000 AUD (1.306.142 €) – Marin.

Momentele importante ale partidei şi interviul lui Roger, după ce a primit trofeul

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.