rafa - nole

Atât de mediatizata întâlnire accidentală de acum două zile – de pe culoarul de acces spre arena principală – dintre Nole şi Rafa se va materializa şi pe teren, în cea de-a doua semifinală a ediţiei 2016 a BNP Paribas Open de la Indian Wells.

Clasicul Djokovic – Nadal îşi va derula cea de-a 48-a ediţie. Prima întâlnire s-a disputat în sferturile Roland Garros 2006, când Djokovic abandona la 6-4, 6-4 pentru adversarul lui. După 10 ani, balanţa îi este favorabilă – la limită – lui Nole: 24-23.

Palmaresul direct la Indian Wells este 2-1 pentru Djokovic: victorii în finala din 2011 şi în semifinala din 2008 şi înfrângere în finala din 2007.

Djokovic a câştigat turneul de 4 ori: în 2008, 2011, 2014, 2015 şi a pierdut finala din 2007.

Nadal a câştigat tuneul de 3 ori: în 2007,  2009 şi 2013 şi a pierdut finala din 2011.

Meciurile care au dus la acest regal ce se va desfăşura diseară, după semifinala David GoffinMilos Raonic – care  va începe la ora 20.00 – au fost:

Rafael Nadal (5) [4] – Kei Nishikori (6) [5] 6-4, 6-3 în 1h33′

Nadal a fost condus doar la începutul partidei – 3-1 pentru Nishikori – dar după seria de 3 ghemuri victorioase nu a mai cedat iniţiativa până la finalul partidei, când a declarat: “M-am simţit puternic din punct de vedere mental. Am dezvoltat energia necesară ca să pot lupta pentru fiecare minge. Cred din nou în mine şi asta mi-a dat mai multă putere în joc şi mai puţine emoţii. Asta este important pentru mine. Aşa am jucat în toată cariera mea. A fost o săptămână foarte, foarte pozitivă.

Novak Djokovic (1) [1] – Jo-Wilfried Tsonga (9) [7] 7-6(2), 7-6(2) în 2h6′

Tsonga a opus o dârză rezistenţă: în primul set a avut 6-5 şi 30-15, iar în al doilea a salvat două mingi de meci la 5-4 ca să ducă setul în tie-break. Cei doi au făcut câte un break în fiecare set, dar echilbrul s-a rupt în tie-break-uri, care au fost dominate de către liderul mondial.
Nole a declarat despre confruntarea de diseară cu Rafa: “Este un concurent formidabil, un mare luptător. A ieşit din situaţii dificile de câteva ori în această săptămână şi a arătat de ce este unul din cei mai mari jucători din istoria acestui sport. Nu renunţă niciodată. Mereu te obligă la o lovitură în plus. Trebuie să munceşti mult pentru victorie. Voi aborda meciul de mâine ştiind ce se aşteaptă de la mine şi mă voi pregăti în consecinţă.

 

Credit Info: tennisworld.com / Credit Foto: BNP Paribas Open

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.