Borna Coric (21 de ani) avea până astăzi în palmares un singur titlu ATP: 250 Series Marrakech 2017, pe zgură şi încă două finale pierdute: Marrakech 2016 şi 250 Series Chennai 2016, pe hard, iar Roger Federer avea 9 titluri şi încă două finale doar la “Halle Open” (250 Series până în 2009, de atunci, 500 Series).

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul finalei de astăzi

 

Şi totuşi, croatul a câştigat astăzi prima finală disputată pe iarbă la turneul ATP 500 Series – dotat cu premii în valoare de 1.983.595 € şi o contribuţie financiară de 2.116.915 € – “Gerry Weber Open” de la Halle.

Borna Coric (Croaţia, 34 ATP) – Roger Federer (Elveţia, 1) [1] 7-6(6), 3-6, 6-2

Partida a durat 2h11′.
În prima manşă, lipsită de break-uri, Coric a anulat unica oportunitate alui Roger de a câştiga cu returul, în singurul joc care a avut nevoie de avantaje – al 11-lea – pentru ca în tie-break să salveze două mingi de set, revenind de la 4-6.
Federer a egalat situaţia la seturi, datorită unicului break din manşa a doua, cel din jocul 9.
Croatul nu s-a lăsat impresionat şi în decisiv s-a desprins de la 2-2 cu 4 jocuri consecutive dintre care două câştigate cu returul.

BC – RF

Credit Info: atptennis.com

Borna Coric a început turneul de la Halle cu doar două partide câştigate din nouă pe care le disputase pe iarbă, de-a lungul carierei pe tablourile principale din circuitul GS / ATP, dar şi-a anunţat forma de zile mari încă din primul tur, când l-a eliminat: 6-1, 6-4 în 1h24′ pe Alexander Zverev (Germania, 3) [2].

Cum Roger era deţinătorul titlului – 500 de puncte – şi cum de data aceasta nu va acumula decât 300 de puncte, Rafael Nadal va reveni mâine în fruntea clasamentului ATP, cu un avans de 50 de puncte 8770 – 8720 (la începutul turneului, elveţianul avea 8.920).

Borna Coric îşi va îmbunătăţi cel mai bun clasament al carierei, el urmând să ocupe mâine locul 21 ATP (cel vechi: 28 ATP data din 2 aprilie anul curent).

El va fi recompensat cu un premiu finanicar în valoare de 427.590 €, iar Federer cu 209.630 €.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.