Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini

Turneul ATP Masters 1000 “Wester & Southern Open” de la Cincinnati a fost văduvit de la bun început de participarea a numeroşi capi de serie şi apoi presărat de rezultate neaşteptate, astfel că pare o consecinţă firească participarea la ultimul act a doi jucători aflaţi în premieră la acest nivel.

Nick Kyrgios (Australia, 23 ATP, clasament maxim: 13 / octombrie 2016, 22 de ani) – Grigor Dimitrov (Bulgaria, 11, clasament maxim: 8 / august 2014, 26 de ani) [7]

Palmares direct: 0-1

Dimitrov a câştigat la ATP Masters 1000 Indian Wells 2015 (R64 / hard): 7-6(2), 3-6, 7-6(4)

Kyrgios va juca în cea de-a 5 finală a carierei. Până acum are un palmares: 3-1. O singură finală disputată – şi câştigată – la nivel ATP 500 Series: Tokyo 2016, celelalte fiind la turnee ATP 250 Series.
Dimitrov va juca în cea de-a 12-a finală. Palmares 6-5. Două finale ATP 500 Series: una câştigată – Acapulco 2014 – şi una pierdută – Beijing 2016 – restul fiind la nivel ATP 250 Series.

Semifinalele de ieri s-au încheiat cu rezultate simetrice: fiecare în câte două seturi decise în tie-break, partidele având practic aceeaşi durată.

Nick Kyrgios – David Ferrer (Spania, 31) 7-6(3), 7-6(4) în 2h4′

Ambii jucători şi-au câştigat toate ghemurile de serviciu. Kyrgios a avut la 5-4 în setul 2 o oportunitate de a face break, adică o minge de meci, dar decizia s-a amânat în tie-break, când a mai ratat una la 6-3, înainte de a se califica în finală.

Grigor Dimitrov – John Isner (SUA, 19) [14] 7-6(4), 7-6(10) în 2h3′

La fel, niciun break de-a lungul întâlnirii, la fel, o minge de meci pentru Dimitrov la 5-4, deosebirea constând în fabuloasa dispută din al doilea tie-break: cei doi au alternat de trei ori minge de set (5-6, 7-8, 9-10) cu minge de meci (7-6, 9-8, 11-10). Plusul de talent al lui Dimitrov a fost cel care a decis finalul meciului.

Ordinea de joc – 20.08 – ATP Western & Southern Open Cincinnati 2017

Rezultatele turneelor ATP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.