După ce site-ul australian Tennishmash o vedea pe Simona Halep pe primul loc la 4 capitole – inclusiv cea mai bună jucătoare – în sezonul 2018, astăzi, unul dintre editorii publicaţiei, Matt Trollope, s-a aplecat în amănunt asupra anului 2018 al liderului WTA.

El împarte sezonul jucătoarei din România în două:

  • prima parte, care s-a încheiat cu triumful de la Roland Garros, fusese anunţată de finala pierdută la Australian Open, dar şi de 24 de victorii – din 29 partide – obţinute după Melbourne, inclusiv cele 7 care i-au adus primul titlul de Mare Şlem al carierei
  • al doilea segment al sezonului a debutat cu un reflux – căruia autorul îi acordă circumstanţe atenuante – la Wimbledon, urmată de revenirea materializată prin finale consecutive la Premier 5 Montréal şi Cincinnati, prima aducându-i al 3-lea titlu la Open-ul Canadian.
    Finalul sezonului nu i-a fost însă favorabil jucătoarei din România, ea încheindu-l accidentată şi fără vreo altă victorie.

În continuare, Matt Trollope apelează la statistici şi locurile fruntaşe ocupate de româncă în cele enumerate de el sunt suficiente pentru încă o confirmare a punctelor ce i-au adus pentru al doilea sezon la rând locul 1 în circuitul WTA:

  • locul 1 la puncte câştigate cu returul – 49,6%
  • locul 1 la jocuri câştigate cu returul – 48,5%
  • locul 1 la număr de finale jucate – 6
  • locul 1 la capitolul premii financiare – 7,4 milioane USD
  • locul 1 la număr de partide câştigate pe zgură – 16 (la egalitate cu Mertens)
  • palmares victorii-înfrângeri: 16-3 pe zgură, 28-7 pe hard, 16-4 în partide de 3 seturi
  • locul 1 în clasamentul WTA pe durata întregului sezon, cu excepţia a 4 săptămâni
  • locul 3 la conversia punctelor de break (după Ostapenko şi Osaka)

Editorul australian completează statisticile cu citate la fel de relevante din cele spuse de Simona după victorii, dar şi după înfrângeri:

Sunt bine. Am plâns, dar acum zâmbesc. Până la urmă este doar o partidă de tenis. Dar, da, sunt foarte tristă pentru că nu am câştigat. Am fost din nou aproape, dar pe final am rămas fără benzină. A fost mai bună. A fost mai proaspătă. A avut mai multă energie pe final… Dar vreau să câştig. Continui să pierd şi aştept primul meu titlu de Mare Şlem. Poate că a 4-a finală va fi cu noroc.

după înfrângerea din finala Australian Open

Categoric, fără să zâmbesc, nu aş fi realizat aceasta. E un moment special. Am visat la el încă de când am început să joc tenis. Este turneul meu de Mare Şlem favorit. Mereu am spus că dacă e să câştig unul, aici vreau s-o fac.

după triumful de la Roland Garros

Am câştigat un turneu de Mare Şlem şi am avut meciuri grele la Paris. Sunt şi obosită psihic. Dar cred că am jucat bine aceste 6 luni. Am jucat şi finala la Melbourne. Chiar dacă au trecut 5 luni de atunci simt încă presiunea în corpul meu. Am dat tot ce am avut tenisului în această perioadă. Acum vreau să mă răsfăţ, să fiu o fată normală şi să mă bucur de viaţă. Asta îmi doresc acum.

după înfrângerea din turul 3 de la Wimbledon

Trollope îşi încheie analiza cu apoteoza de pe Arena Naţională din Bucureşti nu înainte de a menţiona despărţirea de antrenorul Darren Cahill, dar şi coperta pe care i-a dedicat-o Elle România.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.