Dacă Simona Halep încheia sezonul trecut tot în calitate de lider WTA, dar totuşi nu era desemnată de către ITF, Campioană Mondială, din cauză că federaţia de specialitate, în calitate de co-organizator al turneelor de Mare Şlem acordă o atenţie deosebită acestora, în 2018, titlul de la Roland Garros a înclinat fără putinţă de tăgadă balanţa în favoarea jucătoarei din România. Acesta a fost precedat de finala de la Australian Open.

Simona a spus legat de acordarea aceastei distincţii:

Este o mare onoare pentru mine să fiu desemnată Campioană Mondială ITF pentru prima dată. Am avut un an incredibil, câştigând primul meu titlu de Mare Şlem la Roland Garros şi încheind anul pe primul loc în  lume.
Recunoaşterea performanţelor mele este ceva special şi o motivaţie suplimentară pentru a-mi continua munca.

Înaintea Simonei alţi doi jucători români au primit prestigioasa distincţie: Florin Mergea / Horia Tecău, campioni mondiali la Dublu Juniori în 2002 şi Horia Tecău, campion mondial la Dublu Seniori în 2015 (/ Jean-Julien Rojer).

Ceremonia de decernare a titlurilor de Campioni Mondiali va avea loc, ca şi în anii precedenţi, la Paris, în a doua zi de marţi a turneului de la Roland Garros – în 2019, pe 4 iunie.

Celelalte titluri de Campioni Mondiali au fost câştigate de:

Simplu Masculin: Novak Djokovic (Serbia)

Novak Djokovic a încheiat sezonul pe primul loc în clasamentul ATP, după ce a cucerit titlurile de Mare Şlem la Wimbledon şi US Open.
Nole câştigă pentru a 6-a oară titlul de Campion Mondial, precedentele trofee, în 2011 – 2015. El îl eglaează astfel pe Pete Sampras – de 6 ori campion mondial şi îl depăşeşte pe Roger Federer – 5 titluri.

La sfârşitul ştirii, precedenţii Campioni Mondiali la Simplu Feminin şi Simplu Masculin

Dublu Masculin: Mike Bryan / Jack Sock (ambii SUA)

Bryan / Sock au cucerit în doar jumătate de sezon două titluri de Mare Şlem – Wimbledon şi US Open – şi pe cel de la Turneul Final ATP

Mike Bryan a primit titlul de campion mondial pentru a 12-a oară.

Dublu Feminin:

Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova (ambele Cehia)

Krejcikova / Siniakova au încheiat sezonul pe locul 1 în clasamentul echipelor, după ce au câştigat două turnee de Mare Şlem la rând: Roland Garros şi Wimbledon. Pe acesta din urmă l-au câştigat în 2013 şi la junioare, devenid astfel prima pereche care reuşeşte această performanţă.

Juniori: Chun Hsin Tseng (Taipei)

Tseng a încheiat sezonul pe locul 1 în clasamentul combinat al juniorilor, după ce a câştigat două turnee de Mare Şlem la rând: Roland Garros şi Wimbledon.

Junioare: Clara Burel (Franţa)

Burel a încheiat sezonul pe locul 1, după ce a fost finalistă la Australian Open, US Open şi Jocurile Olimpice pentru Tineret, dar a câştigat Masters-ul junioarelor

Tenis în scaun cu rotile masculin: Shingo Kunieda (Japonia)

Kunieda a fost distins pentru a 8-a oară cu titlul de Campion Mondial, după un sezon pe care l-a încheiat pe primul loc, câştigând Australian Open şi Roland Garros şi ridicând astfel numărul de turnee de Mare Şlem câştigate la 22.

Tenis în scaun cu rotile feminin: Diede de Groot (Olanda)

De Groot a dominat categoric sezonul, câştigând 8 dintre cele 12 turnee la care  participat, dintre care 3 de Mare Şlem: Australian Open, Wimbledon şi US Open, acestea fără să piardă vreun set. La dublu a devenit campioană la Roland Garros, Wimbledon şi US Open.

Tenis pentru tetraplegici (quad tennis): Dylan Alcott (Australia)

Alcott a terminat pe locul 1 în clasament, depăşindu-l pe campionul mondial de anul trecut, David Wagner, pe care l-a învins în finalele de la Australian Open şi US Open, pentru titlurile de Mare Şlem cu numerele 5 şi 6 ale carierei.

*

Campioane Mondiale

– 2018: Simona Halep (ROU)
– 2017: Garbiñe Muguruza (ESP)
– 2016: Angelique Kerber (GER)
– 2015: Serena Williams (USA)
– 2014: Serena Williams (USA)
– 2013: Serena Williams (USA)
– 2012: Serena Williams (USA)
– 2011: Petra Kvitova (CZE)
– 2010: Caroline Wozniacki (DEN)
– 2009: Serena Williams (USA)
– 2008: Jelena Jankovic (SRB)
– 2007: Justine Henin (BEL)
– 2006: Justine Henin-Hardenne (BEL)
– 2005: Kim Clijsters (BEL)
– 2004: Anastasia Myskina (RUS)
– 2003: Justine Henin-Hardenne (BEL)
– 2002: Serena Williams (USA)
– 2001: Jennifer Capriarti (USA)
– 2000: Martina Hingis (SUI)
– 1999: Martina Hingis (SUI)
– 1998: Lindsay Davenport (USA)
– 1997: Martina Hingis (SUI)
– 1996: Steffi Graf (GER)
– 1995: Steffi Graf (GER)
– 1994: Arantxa Sanchez-Vicario (ESP)
– 1993: Steffi Graf (GER)
– 1992: Monica Seles (YUG)
– 1991: Monica Seles (YUG)
– 1990: Steffi Graf (GER)
– 1989: Steffi Graf (GER)
– 1988: Steffi Graf (GER)
– 1987: Steffi Graf (GER)
– 1986: Martina Navratilova (USA)
– 1985: Martina Navratilova (USA)
– 1984: Martina Navratilova (USA)
– 1983: Martina Navratilova (USA)
– 1982: Martina Navratilova (USA)
– 1981: Chris Evert Lloyd (USA)
– 1980: Chris Evert (USA)
– 1979: Martina Navratilova (USA)
– 1978: Chris Evert (USA)

Campioni Mondiali

– 2018: Novak Djokovic (SRB)
– 2017: Rafael Nadal (ESP)
– 2016: Andy Murray (GBR)
– 2015: Novak Djokovic (SRB)
– 2014: Novak Djokovic (SRB)
– 2013: Novak Djokovic (SRB)
– 2012: Novak Djokovic (SRB) 
– 2011: Novak Djokovic (SRB)
– 2010: Rafael Nadal (ESP)
– 2009: Roger Federer (SUI)
– 2008: Rafael Nadal (ESP)
– 2007: Roger Federer (SUI)
– 2006: Roger Federer (SUI)
– 2005: Roger Federer (SUI)
– 2004: Roger Federer (SUI)
– 2003: Andy Roddick (USA)
– 2002: Lleyton Hewitt (AUS)
– 2001: Lleyton Hewitt (AUS)
– 2000: Gustavo Kuerten (BRA)
– 1999: Andre Agassi (USA)
– 1998: Pete Sampras (USA)
– 1997: Pete Sampras (USA)
– 1996: Pete Sampras (USA)
– 1995: Pete Sampras (USA)
– 1994: Pete Sampras (USA)
– 1993: Pete Sampras (USA)
– 1992: Jim Courier (USA)
– 1991: Stefan Edberg (SWE)
– 1990: Ivan Lendl (TCH)
– 1989: Boris Becker (GER)
– 1988: Mats Wilander (SWE)
– 1987: Ivan Lendl (TCH)
– 1986: Ivan Lendl (TCH)
– 1985: Ivan Lendl (TCH)
– 1984: John McEnroe (USA)
– 1983: John McEnroe (USA)
– 1982: Jimmy Connors (USA)
– 1981: John McEnroe (USA)
– 1980: Bjorn Borg (SWE)
– 1979: Bjorn Borg (SWE)
– 1978: Bjorn Borg (SWE)

Credit Foto & Info: itftennis.com

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.