Embed from Getty Images

5 Slideshow-uri a câte 5 imagini
Videoclip cu mingea de meci, la sfârşitul ştirii

În prima semifinală a Masters 1000 “Paris Rolex Masters” lui Karen Khachanov i-a fost mai greu în primul set al partidei cu Dominic Thiem. La 4-4 a reuşit să câştige prima dată cu returul, iar în următorul joc a salvat două mingi de re-break ale austriacului şi apoi a câştigat manşa.

În setul doi, după un schimb de break-uri în primele două jocuri, Khachanov a accelerat şi a câştigat totul până la final, inclusiv ultimul ghem, în care Thiem – la serviciu – a condus cu 40-0, dar Karen nu a vrut să mai amâne deznodământul şi a câştigat următoarele 5 puncte.

Karen Khachanov (Rusia, 18 ATP) – Dominic Thiem (Austria, 8) [6] 6-4, 6-1 în 1h10′

Karen Khachanov s-a calificat în a 4-a şi cea mai importantă finală a carierei, cele 3 de până acum fiind toate de nivel 250 Series, toate câştigate: Chengdu 2016, Marsilia şi Moscova, ambele în 2018.
Cele 600 de puncte ATP dobândite pentru finala Masters 1000, îi permit să-şi mai îmbunătăţească încă o dată cel mai bun clasament al carierei, acum fiind sigur de locul 12.
Premiul financiar cu care va fi recompensat pentru calificarea în finală este de 477.315 €.

Adversarul din finală îi va fi decis în semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, care va începe la 17.30:

Roger Federer (Elveţia, 3 ATP) [3]Novak Djokovic (Serbia, 2) [2]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.