Irina Bara s-a calificat aseară în semifinalele probei de dublu ale turneului WTA International “Upper Austria Ladies Linz”.

Aceasta este pentru ea a doua semifinală a sezonului în circuitul WTA, după cea pe care o juca alături de Mihaela Buzărnescu la International Budapesta.
Tot împreună cu Mihaela, Irina reuşise să obţină cea mai bună performanţă a carierei, sferturile de finală la Roland Garros 2018.

Aseară, în sferturile de finală:

Irina Bara (83 WTA la dublu) / Xenia Knoll (63) – Melanie Klaffner (Austria, 611) / Viktoria Kuzmova (Slovacia, 134) 6-4, 4-6, [10-8] în 1h20′

Irina şi Xenia au acumulat până acum câte 110 puncte WTA şi vor împărţi un premiu financiar în valoare de 2.770 €.

Adversarele lor din semifinale vor fi favoritele principale Raquel Atawo (SUA, 32) / Anna-Lena Grönefeld (Germania, 27) [1], care anul acesta au câştigat titlul la Premier Stuttgart şi au jucat în semifinale la Premier 5 Roma, Premier St. Petersburg şi Tokyo.

Partida este programată astăzi, ultima pe ordinea de joc şi va începe la ora aproximativă 21.00.

Ordinea de joc – 12.10 – WTA Linz 2018

Tablourile turneelor WTA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.