Smaranda încălzindu-se înaintea partidei de astăzi şi asistând la partida colegelor ei mai mari, Georgia şi Oana (foto 6 şi 7)

Una din junioarele românce de perspectivă, Smaranda Corneanu (17 ani, n. 25 iunie 2001) a obţinut săptămâna aceasta primele două victorii pe un tablou al senioarelor, la turneul ITF Pro – dotat cu premii în valoare de 15.000 USD – “Sozopol Santa Marina Cup”, disputat pe hard, în aer liber, în staţiunea din sudul litoralului bulgăresc.

După ce a trecut două tururi de calificări, Smaranda a eliminat-o în primul tur pe Eleni Mtsenlitze (Grecia, -): 6-2, 0-6, 6-3 după 1h57′ şi în optimile de finală pe Alina Silich (Rusia, 682, fostă 416 WTA / februarie 2018, 22 de ani) [3]: 6-4, 6-3 după 1h52′, ultima fiind evident o victorie preţioasă.

Astăzi a fost oprită în sferturile de finală – după un meci de mare luptă – de Franziska Kommer (Germania, 1202): 7-5, 7-6(3) în 2h34′ pentru aceasta din urmă.

Smaranda, despre ale cărei rezultate la junioare am vorbit deseori în paginile TeniSite.info – aici, aici sau aici – a acumulat primele puncte WTA – două la număr – şi primul premiu financiar al carierei,  în valoare de 367 USD.

Antrenorul ei, Mircea Rădulescu – căruia îi mulţumesc pentru fotografiile de mai sus – a evaluat pentru cititorii noştri performanţa elevei sale:

E un început promiţător la senioare, care ne dă puterea să ne continuăm munca pe care am început-o împreună acum 6 ani şi pe care ne-o dorim încununată pe viitor de rezultate importante.

Iar Smaranda ne-a transmis:

Sunt foarte mulțumită și fericită de acest rezultat. Îmi arată că munca mea de până acum a fost cu folos și că pot deveni din ce în ce mai bună. Acest lucru mă încarcă pozitiv în ce privește viitorul meu în tenisul la nivel înalt.
Îi urez Georgiei succes în continuare la acest turneu.

*

Dar participarea românească la Sozopol nu se opreşte aici, căci în alt sfert de finală s-a înregistrat rezultatul:

Georgia Crăciun (557, 19 ani) [2]Oana Gavrilă (1005, 20 de ani) [6] 6-2, 6-0 în 1h4′

Oana câştigase titlu aici în 2016.

Georgia acumulează 4 puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 734 USD şi o va întâlni în semifinale pe Anna Ukolova (Rusia, 871) [4].

*

Şi în finala de dublu a fost prezentă o echipă românească:

Alina Silich (509 WTA la dublu) / Anna Ukolova (724) (ambele Rusia) [1] Gabriela Duca (824, 24 de ani) / Maria Negoiţă (1285, 18 ani) [2] 6-3, 6-1  în 1h4′

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.