Credit Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Ploaia a perturbat grav astăzi programul la WTA International “Korea Open”, dar aici – spre deosebire de alte turnee – organizatorii (prin intermediul WTA) au avut politeţea să anunţe de ieri vremea nefavorabilă şi faptul că partidele de dublu se vor disputa în sală.

Aşa s-a şi întâmplat, dar partida din sferturile de dublu a perechii Irina Begu / Raluca Olaru nu mai avea cum să se dispute nici în sală, deoarece Irina şi-a terminat foarte târziu optimea de simplu.

De altfel, una din partidele din optimi, Jelena Ostapenko [1] – Ekaterina Alexandrova nici nu a început, astfel că învingătoarea va trebui să joace mâine două meciuri.

Jucătoarele noastre sunt programate astfel pe ordinea de joc de mâine, sesiunile urmând să înceapă la ora 6.00:

  • în al 4-lea meci de pe terenul central, nu mai devreme de ora 11.00, sfertul de finală al probei de simplu:

Irina Begu (55 WTA) [7]Maria Sakkari (Grecia, 32, clasament maxim: 30 WTA / august 2018, 23 de ani) [3]

Palmares direct: 1-0

Irina a câştigat singura lor întâlnire de până acum: 6-1, 6-3 la Premier Mandatory Miami 2016 (R128 / hard)

Maria Sakkari ocupă locul 41 în clasamentul sezonului 2018, cu doar 4 rezultate notabile: finala de la Premier San José, unde a fost învinsă de Mihaela Buzărnescu, semifinala de la International Istanbul, optimile de la Premier Mandatory Indian Wells şi Prmier 5 Roma şi tururile 3 de la Roland Garros şi Premier Mandatory Miami.
În turul 2, la Premier 5 Roma, a eliminat-o pe Karolina Plíšková (5).

Aici s-a calificat în sferturile de de finală, după ce le-a eliminat pe Margarita Gasparyan (Rusia, 354): 6-2, 6-2 după 1h17′ în optimi şi pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 79): 6-0, 6-1 după 1h2′ în turul 1.

  • la o oră ce urmează a fi confirmată, după odihna cuvenită Irinei şi lui Su-Wei – care joacă şi ea în ultimele 8 la simplu – sfertul de finală al probei de dublu:

Irina Begu (24 WTA la dublu) / Raluca Olaru (53) [1] – Shu-Ying Hsieh (263) / Su-Wei Hsieh (17) (ambele Taipei)

Tablourile turneelor WTA

Ordinea de joc – 21.09 – WTA Seul 2018

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.