Barbora Krejcikova / Katarina Siniakova au fost nevoite să salveze o minge de meci – în tie-break-ul setului 2, la 6-7 – înainte de a obţine a 16-a victorie consecutivă – 2-6, 7-6(7), 6-3 cu Elise Mertens / Demi Shuurs [7] – la turneele de Mare Şlem. Cu primele 12 victorii, cehoaicele au câştigat Roland Garros şi Wimbledon, cu ultimele 4 s-au calificat în semifinalele US Open 2018.
Favoritele principale le vor avea ca adversare în penultima fază a turneului pe Ashleigh Barty / Coco Vandeweghe – campioanele de la Premier Mandatory Miami 2018 – care în optimi au eliminat altă pereche formată exclusiv din cehoaice, Andrea Sestini Hlvackova / Barbora Strycova [3], campioanele de la Premier New Haven: 6-3, 6-3.
Pe jumătatea inferioară a tabloului, echipa clasată pe locul 2 în clasamentul sezonului Timea Babos / Kristina Mladenovic, campioanele de la Australian Open 2018, a trecut în sferturi de campioanele de la Premier 5 Cincinnati, Lucie Hradecká / Ekaterina Makarova [6]: 7-6(5), 6-2 şi vor întâlni în semifinale singura echipă necotată printre favorite, Samantha Stosur / Shuai Zhang, care în sferturi a eliminat perechea celor două “Nastia”: Anastasia Pavlyuchenkova / Anastsija Sevastova: 6-2, 6-3.
Semifinalele sunt programte astăzi şi se vor disputa pe arena Louis Armstrong, după cele de Dublu Masculin:
- nu mai devreme de ora 22.00:
Barbora Krejcikova (5 WTA la dublu) / Katarina Siniakova (2) (ambele Cehia) [1] – Ashleigh Barty (Australia, 15) / Coco Vandeweghe (SUA, 52) [13]
- în continuare:
Samantha Stosur (Australia, 388) / Shuai Zhang (China, 61) – Timea Babos (Ungaria, 1) / Kristina Mladenovic (Franţa, 8) [2]
Ordinea de joc – 06.09 – US Open 2018
Tablourile turneelor de Grand Slam şi WTA