Embed from Getty Images

Arbitrul Carlos Ramos s-a exprimat pentru prima dată după evenimentele din finala US Open 2018.

În interviul acordat publicaţiei din ţara lui natală, Tribuna Expresso, el a dat o interpretare succintă şi plastică a evenimentelor:

Sunt bine, dacă avem în vedere circumstanţele. Este o situaţie delicată, dar arbitraj à la carte (cu sensul de: pentru fiecare în parte, n.m.) nu există. Nu vă faceţi griji legat de mine.

Altfel, următoarea lui însărcinare pare a fi una delicată, ţinând cont de circumstanţe (vorba lui): va fi arbitrul principal al semifinalei de Cupa Davis, Croaţia – SUA, la acest sfârşit de săptămână.
Acestea ar fi că cel mai vehement critic al lui a fost preşedinta Federaţiei Americane, Katrina Adams. Această doamnă cu prenume de uragan a luat o poziţie partizană pentru conaţionala ei, Serena Williams, la festivitatea de premiere şi într-un comunicat ulterior, acuzându-l explicit pe arbitrul portughez de sexism.

În condiţiile unei întâlniri între naţiuni, unde pasiunile sunt mereu exacerbate, acum arbitrând meciuri între bărbaţi, desigur că ochii vor fi aţintiţi pe Ramos.
Aşa că, poate pentru prima dată în istoria tenisului, interesul pentru o întâlnire va fi potenţat nu de jucători, ci de arbitru.
Dar, probabil că publicul îl va primi cu simpatie şi componenţii celor două echipe sunt – în general – jucători experimentaţi şi cu capul pe umeri, aşa că nu par previzibile evenimente nedorite.

*

Altfel, au început să răzbată nemulţumiri din tabara arbitrilor de scaun, care s-ar fi simţit abandonaţi după evenimente, prin prisma poziţiilor potrivnice venite din partea USTA, dar şi a WTA, prin vocea lui Steve Simon.

Purtătorul lor de cuvânt ad-hoc a fost Richard Ings, un arbitru retras, deţinător al insignei de aur (Gold Badge) – cea mai înaltă categorie, care a declarat pentru ESPN:

Breasla arbitrilor este profund tulburată că a fost abandonată de WTA. Tuturor le este teamă că nimeni nu le va lua apărarea atunci când vor trebui să ia decizii nepopulare.

El a spus şi că planul arbitrilor – despre care se vorbeşte zilele acestea, dar despre care s-a aflat din surse anonime – acela de a boicota meciurile Serenei, până când aceasta îşi va cere scuze – este improbabil, pe de o parte pentru că ei nu sunt organizaţi într-un sindicat şi pe de alta, pentru că la un turneu nu oficiază mai mult de 2-3 arbitrii de categoria Golden Badge.

Sursa anonimă, citată de “The Times”, spune că supărarea arbitrilor este mare deoarece Ramos “a fost aruncat lupilor” doar pentru că a aplicat regulamentul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.