Plíšková / Krupa
Sursă Foto: puntodebreak.com

Lucrurile nu merg bine pentru Karolina Plíšková, care anul trecut pe vremea asta era lider al ierarhiei WTA, la mijlocul seriei ce a durat 8 săptămâni (17 iulie – 10 septembrie).

Cu toate acestea, la sfârşitul sezonului trecut, înaintea Turneului Final WTA, ea l-a schimbat pe antrenorul de atunci, David Kotyza cu Tomas Krupa, acţiune ce a generat la vremea respectivă un conflict cu Barbora Strycova, care avea să apeleze la David Kotyza.

Dar de atunci lucrurile s-au înrăutăţit pentru Karolina, care nu a mai jucat decât o finală – câştigată, e adevărat – la WTA Premier Stuttgart şi două semifinale: WTA Premier Mandatory Madrid şi WTA Premier Brisbane. Puţin, chiar dacă adăugăm şi sferturile de la Australian Open.
Rezultatul în clasament a fost o alunecare pe locul 9 WTA / 16 iulie, cel mai coborât din 29 august 2016 încoace, pe care a reuşit să-l îmbunătăţească ieri, datorită unei conjuncturi favorabile (regresul Muguruzei).

La fel ca la Singapore 2017, Karolina va fi asistată la Cincinnati de Rennae Stubbs – analist la ESPN, la fel ca Darren – care atunci o ajuta să treacă de grupele Turneului Final.

Rennae Stubbs a călătorit de la Montréal la Cincinnati în avionul particular închiriat de Simona:

Credit Foto: Instagram Rennae

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.