Credit Foto: wtatennis.com
Într-o serie dedicată jucătoarelor care au intrat pentru prima dată anul acesta în top 100 WTA, site-ul organizaţiei tenisului feminin îi dedică portretul de astăzi Anei Bogdan. Titlul articolului este Românca Ana Bogdan gestionează traseele în cel mai bun an al carierei.
Începând prin a sublinia performanţa majoră a tenisului românesc care a reuşit să câştige în 2018 prin Simona Halep un titlu de Mare Şlem la simplu feminin după 40 de ani, David Kane, autorul articolului de pe site-ul WTA, dezvoltă şi precizează că liderul clasamentului este urmat de un puternic contingent de compatrioate.
Ana Bogdan, cea mai recent venită dintre românce în “Clubul 100” – aşa cum este denumită seria de portrete – a reuşit această performanţă pe 29 ianuarie 2018, la primul clasament dat publicităţii după Australian Open 2018, unde reuşise cea mai bună performanţă a carierei la un turneu de Mare Şlem: calificarea în turul 3.
Ulterior, ea a progresat până la un maxim al carierei: 59 WTA / 11 iunie, după ce se califica în turul 2 şi la Roland Garros.
În aprilie a fost propusă de WTA şi votată de fani, jucătoarea cu cel mai important progres în circuit.
Acum, Ana se pregăteşte de partida din primul tur al US Open 2018, turneu la care a reuşit calificări în turul 2, la ediţiile din 2016 şi 2017.
Ana i-a acordat interviul lui David Kane, după ce a participat la WTA Premier 5 Montréal, unde reuşise să se califice pe tabloul principal, unul din numeroasele evenimente din circuit cu o solidă bază de fani români:
Am simţit vibraţiile românilor, a spus Ana, după ce elimase altă proaspătă membră a Club 100, Sofia Kenin. Era atât de frumos de văzut cum toţi mă încurajau. Îi regăsesc aproape oriunde, în Canada, în Franţa, chiar şi în Anglia. Sunt mândră că mă susţin românii şi le mulţumesc.
Despre momentele premergătoare intrării în top 100:
Am pus atâta presiune pe mine mai ales în octombrie şi noiembrie, deoarece ştiam că sunt atât de aproape de realizarea obiectivului.
Dar apoi mi-am zis: Este prea mult, nu vreau să mă mai gândesc la asta. Va veni oricum, este imposibil să nu se întâmple. Şi am continuat să joc, să joc şi după meciul cu Putintseva, prietenul meu şi antrenorul mi-au spus: eşti pe 87 sau 89, iar eu am întrebat: Serios? Nu conştientizasem. A fost un moment unic.
A fost un pas important pe care l-am făcut, unul pe care l-am aşteptat multă vreme. A fost un prag pe care trebuia să-l depăşesc. Că s-a întâmplat la un turneu de Mare Şlem a fost cu atât mai frumos. Nu voi uita clipele acelea.
Redactorul WTA subliniază că performanţa a fost reuşită pe o căldură de 41°C, neobişnuită pentru jucătoarea născută în Sinaia.
Părinţii mei au fost schiori. Eu am început schiul la 2 ani, dar în una dintre ierni nu a fost zăpadă şi părinţii au decis să găsească alt sport pentru mine, unul care putea fi practicat şi în sală, adică să nu depindă de anotimp. Nu am început să joc tenis gândindu-mă la o carieră profesionistă, visam încă să devin schioare. La 12 ani am început însă să joc turnee. De atunci nu a mai fost vorba decât despre tenis şi schiul a devenit a doua mea pasiune.
David Kane scrie că nu i se poate cere Anei să renunţe la schi, cu toate riscurile de accidentare care sunt evidente.
Unii îmi spun: Este aşa de periculos. Poţi să-ţi rupi picioarele. Iar eu le răspund: Pot să-mi rup picioarele schiind, dar pot să-mi rup şi gleznele jucând tenis. De exemplu, am fost de două ori accidentată anul acesta, o dată la spate şi o dată la cot, şi ambele au fost din cauza tenisului. Nu se întâmplă nimic când schiez, deci voi continua să fac asta.
În plus, schiul ajută tenisul, pentru că trebuie să-ţi flexezi genunchii pe pârtie, pentru a schimba direcţia. Trebuie să te apleci, să revii, deci sunt mişcări asemănătoare. Cea mai mare diferenţă între ele este capacitatea de efort. Un meci de tenis poate dura 4 ore. O coborâre la schi, maxim 2 minute.
Rezultatul de la Australian Open, unde Ana a pierdut greu la Madison Keys (20) în turul 3, după ce în primul trecuse de Kristina Mladenovic (11) a fost urmat de semifinale consecutive la WTA International Monterrey şi Bogota, de care jucătoarea noastră este foarte mândră, pentru că turneele s-au jucat pe suprafeţe diferite – hard şi zgură – iar la al doilea s-a jucat la o altitudine mare.
Despre antrenorul Gabriel Moraru, cu care lucrează din vara 2017:
Încearcă să imprime forehand-ului meu mai multă agresivitate. Nu prea lovesc în adâncime cu dreapta; mă simt mai confortabil când folosesc reverul. A încercat să lucreze la asta şi în general la toate aspectele, cu accent pe deplasarea mea în teren.
Despre compatrioatele ei din top 100:
Cred că toate româncele avem un joc asemănător. Suntem preponderent agresive. Simona aleargă foarte bine pe teren şi joacă bine atunci când se apără, dar poate fi şi agresivă şi astfel are două atuuuri. Sorana este agresivă, iar Irina joacă lung şi solid.
Monica este categoric mai defensivă, dar rămâne pe teren şi luptă indiferent ce se întâmplă, poate să stea 4 ore pe teren şi îşi lasă inima acolo de fiecare dată când joacă. Dar toate suntem nişte luptătoare.
Ana a întâlnit-o pe Monica de două ori la US Open, în tururile 2 ale ultimelor două ediţii.
Când sunt la turnee, ca să rămân concentrată prefer săi iau masa împreună cu familia şi echipa. Câteodată, când avem timp, o zi liberă sau după turnee, luăm legătura, româncele între noi. Dar, în general, fiecare îşi vede de treaba ei.
Următorul obiectiv:
După ce am intrat în top 100, îmi propusesem top 50 pentru acesta an. Am fost aproape după Paris, dar am pierdut puncte din cauza accidentării la cot. Încerc să revin şi să-mi păstrez cotul teafăr.
