Deşi iniţial era anunţată şi Mihaela Buzărnescu pe tabloul principal de simplu al turneului, Miki şi-a luat o binemeritată pauză, astfel că Irina Begu (42) este singura jucătoare din România prezentă, cel puţin până la încheierea calificărilor. Ea este cap de serie 6 şi va juca în primul tur, cu Petra Martic (Croaţia, 60), cea care la WTA International Bucureşti a oprit-o pe Mihaela Buzărnescu în semifinale şi care astăzi va juca de la ora 17.00 finala turneului.
Deocamdată calificările de la Moscova sunt în plină defăşurare şi Irina Bara (151 WTA) [4] şi-a aflat adversara din runda finală. Aceasta va fi Varvara Flink (Rusia, 354, clasament maxim: 216 / ianuarie 2017, 21 de ani) care tocmai a eliminat-o pe Dejana Radanovic (Serbia, 192) [11]: 6-3, 4-6, 6-4 în 2h34′.
Irina a mai întâlnit-o pe Flink la ITF 10k Bol 2013 (QF / zgură), când rusoaica a câştigat: 6-3, 6-1.
Ceva mai târziu va juca Gabriela Ruse în primul tur al calificărilor.
*
La dublu, Irina Bara este singura româncă prezentă. Ea va disputa în primul tur partida:
Irina Bara (71 WTA la dublu) / Oksana Kalashnikova (Georgia, 63) – Polina Monova (Rusia, 253) / Maryna Zanevska (Belgia, 106)