Credit Foto: “Ladies Championships Gstaad”

Mandy Minella (226 WTA, clasament maxim: 66 WTA / septembrie 2012, 32 de ani) a revenit la începutul acestui an în activitate după ce în octombrie 2017 a născut-o pe Emma Lina. Concediul de maternitate a fost unul foarte scurt, căci în iulie 2017, Mandy juca turul 1 – simplu şi dublu – la Wimbledon. În foto 1 Mandy şi partenerul de viaţă / antrenor, Tim Sommer, la Roland Garros 2017 / 2018. Emma Lina este uşor de recunoscut.

După o încălzire în circuitul ITF – 3 titluri la nivel 25 k – astăzi jucătoarea din Luxemburg s-a calificat în prima finală WTA a carierei: 4-6, 6-2, 6-2 în 1h37′ cu Marketa Vondrousova (Slovacia, 104), în semifinalele turneului WTA International “Ladies Championships Gstaad by Ixion Services”.
În turul 2, Minella o eliminase pe Johanna Larsson (Suedia, 77) [2]: 6-3, 6-4.

Cealaltă finalistă este favorita principală a turneului, Alizé Cornet (Franţa, 48 WTA) [1]. Adversara ei de astăzi, nimeni alta decât Eugenie Bouchard, revenită într-o semifinală WTA, după 18 luni – WTA Premier Sydney 2017 a fost nevoită să abandoneze la scorul 6-7(5), 0-1, din cauza unei accidentări la coapsa dreapta (în zona inghinală), alta decât cea despre care vorbeşte Monica în interviul acordat treizecizero.ro (de la minutul 19.00).
Deşi accidentarea a survenit în al doilea punct al meciului, Genie a salvat 3 mingi de set la 4-5, pe propriul serviciu şi încă două în tie-break de la 3-6.

Alizé Cornet va juca în cea de-a 12-a finală a carierei – palmares 5-6 – dar prima din ianuarie 2017, de la WTA Premier Brisbane. Ea a mai jucat o finală WTA Premier, Dubai 2014, restul fiind WTA International.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.