Embed from Getty Images

Simona Halep îşi începe astăzi cea de 37-a săptămână în fruntea ierarhiei WTA. La sfârşitul ştirii, clasamentul funcţie de numărul de săptămâni petrecute pe prima poziţie.

Urmare celui de-al 3-lea turneu de Mare Şlem al anului, sesizăm următoarele modificări în top 20 al clasamentului WTA:

  • Sloane Stephens – deşi eliminată în primul tur la Wimbledon 2018 – profită de regresul campioanei de anul trecut, Garbiñe Muguruza – acum doar tur 2 – şi urcă pe cel mai bun loc al carierei: 3 WTA
  • campioana de anul acesta, Angelique Kerber, progresează 6 locuri, iar compatrioata ei, Julia Görges, revine în top 10 WTA pe cel mai bun loc al carierei – 10
  • finalista de anul trecut, Venus Williams – acum doar tur 3 – coboară 5 locuri, sfertfinalista din 2017, Coco Vandeweghe – acum doar tur 1 – coboară 3 locuri
  • în schimb, Kiki Bertens – sferturi de finală la ediţia din acest an – urcă 3 locuri, la fel ca Barbora Strycova, care profită şi de prăbuşirea de pe 19 pe 31 a Magdalenei Rybarikova, semifinalista din 2017, acum eliminată de Sorana Cîrstea în turul 1
  • finalista ediţiei 2018, Serena Williams ajunge pe locul 28, după un progres de 153 de locuri
1 0 Simona Halep 7571
2 0 Caroline Wozniacki 6740
3 1 Sloane Stephens 5463
4 6 Angelique Kerber 5305
5 0 Elina Svitolina 5020
6 0 Caroline Garcia 4730
7 4 Garbiñe Muguruza 4620
8 1 Petra Kvitova 4550
9 1 Karolina Plíšková 4485
10 3 Julia Görges 3980
11 1 Jelena Ostapenko 3787
12 1 Madison Keys 3596
13 1 Daria Kasatkina 3525
14 5 Venus Williams 2801
15 0 Elise Mertens 2755
16 1 Ashleigh Barty 2555
17 3 Kiki Bertens 2510
18 0 Naomi Osaka 2350
19 3 Coco Vandeweghe 2183
20 3 Barbora Strycova 1975

*

În ce le priveşte pe jucătoarele românce, rubrica maximleor de clasament începe ca mai mereu în ultima vreme cu:

  • Mihaela Buzărnescu (30 de ani) – 25 WTA (cel vechi: 28 WTA / 25 iunie), urmare a unui progres de 3 locuri, datorat turului 3 de la Wimbledon
    Mihaela înregistrează un nou maxim de clasament şi în proba de dublu: 32 WTA (cel vechi: 35 WTA de acum două săptămâni), datorită sferturilor de finală de la Wimbeldon. Partenera ei, Irina Begu urcă pe locul 26, la doar o poziţie distanţă de maximul ei: 25 WTA / 29 ianuarie 2018.
    Acum, când intrăm în ultima treime a sezonului, Mihaela îşi păstrează şi poziţia în top 20 al clasamentul “Porsche Race Singles” deşi a coborât de pe 16 pe 18.

Alte maxime ale clasamentului remarcăm în dreptul următoarelor jucătoare:

  • Gabriela Ruse (20 de ani) – 182 WTA (cel vechi: 195 WTA / 18 iunie), urmare a unui progres de 13 locuri, datorat calificărilor încununate de succes la Wimbledon
  • Ilona Ghioroaie (20 de ani) – 384 WTA (cel vechi: 386 / 18 iunie), urmare a unui progres de 4 locuri, datorat sferturilor de finală de la ITF 15k Curtea de Argeş
  • Miriam Bulgaru (19 ani) – 398 WTA (cel vechi: 426 / 18 iunie), urmare a unui progres de 39 de loucri, datorat victoriei de turneu de la ITF 15k Curtea de Argeş şi a semifinalei de la ITF 15k Focşani
  • Irina Fetecău (22 de ani) – 429 WTA (cel vechi: 449 / 11 iunie), urmare a unui progres de 27 de locuri, datorat turului 2 de la ITF 25k Stuttgart- Vaihingen şi a semifinalei de la ITF 15k Focşani
  • Arina Vasilescu (20 de ani) – 867 WTA (cel vechi: 890 / 25 iunie), urmare a unui progres de 24 de locuri, datorat sferturilor de finală de la ITF 15k Focşani

De asemenea, de remarcat revenirile în clasamentul WTA a două jucătoare:

  • Andreea Mitu (26 de ani):  812 WTA la simplu – titlu la ITF 15k Focşani şi finală la ITF 15k Curtea de Argeş – şi 880 WTA la dublu – titluri la ambele turnee
  • Alexandra Damaschin (27 de ani) – 116 WTA – sferturi de finală la ITF 15k Curtea de Argeş şi tur 2 la ITF 15k Focşani
2 25 3 Mihaela Buzărnescu 1693
3 42 6 Irina-Camelia Begu 1245
4 57 6 Sorana Cîrstea 976
5 59 2 Monica Niculescu 927
6 66 7 Ana Bogdan 871
7 125 16 Alexandra Dulgheru 490
8 151 1 Irina Bara 389
9 182 13 Elena-Gabriela Ruse 312
10 208 0 Jaqueline Cristian 262
11 257 5 Alexandra Cadanţu 198
12 260 2 Andreea Roşca 194
13 316 3 Raluca Şerban 154
14 352 11 Cristina Dinu 118
15 384 4 Ilona-Georgiana Ghioroaie 102
16 398 39 Miriam Bulgaru 95
17 414 46 Nicoleta Dascălu 89
18 428 32 Oana Georgeta Simion 84
19 429 27 Irina Fetecău 84
20 482 15 Patricia Maria Ţig 69
21 574 2 Laura Ioana Andrei 49
22 598 11 Gabriela Talabă 43
23 600 0 Oana Gavrilă 43
24 622 1 Elena-Teodora Cadar 40
25 650 53 Georgia Crăciun 35
26 658 9 Cristina Adamescu 34
27 674 6 Ioana Loredana Roşca 31
28 676 3 Elena Bogdan 31
29 714 46 Cristina Ene 27
30 730 97 Andreea Ghiţescu 26
31 802 9 Gabriela Duca 20
32 812 812 Andreea Mitu 19
33 849 36 Karola Bejenaru 17
34 851 8 Ioana Gaşpar 17
35 867 24 Arina Vasilescu 16
36 905 67 Ana Bianca Mihailă 14
37 988 42 Daiana Negreanu 10
38 994 3 Gabriela Tătăruş 10
39 1012 28 Denise-Antonela Stoica 9
40 1035 6 Andreea Prisăcariu 8
41 1136 3 Izabela Novac 5
42 1166 8833 Alexandra Damaschin 4
43 1181 34 Camelia Hristea 4
44 1216 1 Alexandra Stăiculescu 3
45 1216 31 Diana Mihail 3
46 1216 1 Ioana Gheorghiţă 3

*

Clasamentul funcţie de numărul de săptămâni petrecute pe prima poziţie în clasamentul WTA
(haşurate cu vrede, jucătoarele active)

1. Germany Steffi Graf 377
2. United States Martina Navratilova 332
3. United States Serena Williams 319
4. United States Chris Evert 260
5. Switzerland Martina Hingis 209
6. Socialist Federal Republic of Yugoslavia/Federal Republic of Yugoslavia/United States Monica Seles 178
7. Belgium Justine Henin 117
8. United States Lindsay Davenport 98
9. Denmark Caroline Wozniacki 71
10. Belarus Victoria Azarenka 51
11. France Amélie Mauresmo 39
12. Romania Simona Halep 37
13. Germany Angelique Kerber 34
14. Russia Dinara Safina 26
15. United States Tracy Austin 21
Russia Maria Sharapova
17. Belgium Kim Clijsters 20
18. Serbia Jelena Janković 18
19. United States Jennifer Capriati 17
20. Spain Arantxa Sánchez Vicario 12
Serbia Ana Ivanovic
22. United States Venus Williams 11
23. Czech Republic Karolína Plíšková 8
24. Spain Garbiñe Muguruza 4
25. Australia Evonne Goolagong Cawley 2

Credit Info: WTA Rankings & wikipedia.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.