Simona Halep, numărul 1 WTA, s-a antrenat astăzi la Wimbledon cu Lleyton Hewitt, fost număr 1 ATP.

Într-o postare pe Instagram ea îi mulţumeşte antrenorului Darren Cahill, că i-a facilitat această şedinţă de pregătire cu fostul lui elev, pe care l-a dus, la fel ca pe ea, în vârful ierarhiei – pe 19 noiembrie 2001 – unde a rămas timp de 80 de săptămâni, în două serii:

Antrenorul meu mi-a făcut o mare surpriză astăzi! Am fost atât de privilegiată să mă antrenez cu Lleyton Hewitt şi a fost atât de drăguţ. Mulţumesc Lleyton şi mulţumesc D. Sper că am jucat bine şi că am făcut nişte raliuri bune.

Pe teren, Simona şi Lleyton s-au întâlnit cu Rafael Nadal, actualul lider ATP, astfel că la un moment dat se aflau împreună 3 actuale sau foste numere 1 ale tenisului mondial şi 20 de titluri de Mare Şlem – Rafa 17, Lleyton 2 şi Simona 1 – după cum subliniază şi contul de Instagram al turneului de la Wimbledon (videoclip 1, mai jos).

Ulterior, Simona i-a mulţumit şi lui Lleyton, pe Twitter, dezvăluindu-ne şi că celălalt antrenor al ei – Andrei Pavel – a participat la antrenament (videoclip 2, mai jos, unde vedem cât de tare i-a solicitat Lleyton reverul Simonei):

Mulţumesc foarte mult pentru antrenament, Lleyton. Exte extraordinar cât de bine joci şi faci ca totul să pară atât de uşor. Eram moartă la sfârşit.
Mulţumiri de asemenea lui Darren pentru organizare şi lui Andrei că ni s-a alăturat. Am avut cea mai frumoasă zi la Wimbledon. #fatănorocoasă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.