Galerie: Mihaela, în timpul partidei de ieri, la sfârşitul ştirii, un GIF rezumatul zilei cu secvenţe din partida ei, de la 1’05”
Credit: internationaux-strasbourg.fr
Mihaela Buzărnescu (32 WTA) [4] şi-a aflat adversara din optimile de finală (R16) ale WTA International “Internationaux de Strasbourg” Aceasta va fi lucky loser-ul Elena Rybakina (Rusia, 219, clasament maxim: 213 WTA / aprilie 2018, 18 ani) [LL], care ieri a trecut de Andrea Gamiz (Venezuela, 252): 6-3, 6-1 în 1h.
Elena Rybakina crea senzaţie la turneul WTA Premier St. Petersburg, în ianuarie anul acesta, când – venită din calificări – după ce o elimina pe Timea Bacsinszki (42) în primul tur, trecea şi de Caroline Garcia (7) [3] în al doilea.
Partida nu se va disputa astăzi, căci turul 1 de-abia a început.
*
În schimb, Mihaela, împreună cu Raluca vor juca astăzi partida din turul 1 (R16) al probei de dublu, amânată de ieri, din cauza ploii. Şi Jaqueline Cristian este prezentă pe tabloul de dublu şi face pereche cu colega ei de generaţie, Sofia Kenin.
Ploaia la Strasbourg şi Jaqueline vizitând oraşul
Partidele ambelor echipe sunt programate astăzi pe terenul 2, unde sesiunea începe la ora 12.00:
- în meciul 2, cu începere de la ora aproximativă 13.30:
Mihaela Buzărnescu (61 WTA la dublu) / Raluca Olaru (42) – Hao-Ching Chan (Taipei, 12) / Zhaoxuan Yang (China, 26) [1]
- în continuare:
Jaqueline Cristian (244, 19 ani) / Sofia Kenin (SUA, 215, 19 ani) – Reka-Luca Jani (Ungaria, 338) / Tereza Mrdeza (Croaţia, 176 )
*
“Internationaux de Strasbourg” este la a 32-a ediţie. Deţinătoarea titlului la simplu – Samantha Stosur – este prezentă şi acum, iar din perechea campioană – Ashleigh Barty / Casey Dellacqua – proaspăta campionă în proba pe echipe de la WTA Premier 5 Roma – Ashleigh Barty – nu s-a înscris şi la dublu, la simplu fiind cap de serie 1. Casey Dellacqua s-a retras din activitate.
La sfârşitul ştirii, lista finalelor de până acum, cu Irina Spîrlea campioană la simplu în 1998 şi Andreea Ehritt-Vanc (fostă 40 WTA la dublu / mai 2006), campioană în 2005 şi finalistă în 2006.
Andreea Vanc a câştigat şi turneul Tier III (Împreună cu Tier IV, actuala categorie International, începând cu 2009) Estoril 2007 (/ Anastasia Rodionova).
Ordinea de joc – 21.05 – WTA Strasbourg 2018
*
Finalele de simplu
1987 | Carling Bassett | Sandra Cecchini | 6–3, 6–4 |
1988 | Sandra Cecchini | Judith Wiesner | 6–3, 6–0 |
1989 | Jana Novotná | Patricia Tarabini | 6–1, 6–2 |
1990 | Mercedes Paz | Ann Grossman | 6–2, 6–3 |
1991 | Radka Zrubáková | Rachel McQuillan | 7–6(7–3), 7–6 (7–3) |
1992 | Judith Wiesner | Naoko Sawamatsu | 6–1, 6–3 |
1993 | Naoko Sawamatsu | Judith Wiesner | 4–6, 6–1, 6–3 |
1994 | Mary Joe Fernandez | Gabriela Sabatini | 2–6, 6–4, 6–0 |
1995 | Lindsay Davenport | Kimiko Date | 3–6, 6–1, 6–2 |
1996 | Lindsay Davenport (2) | Barbara Paulus | 6–3, 7–6 |
1997 | Steffi Graf | Mirjana Lučić | 6–2, 7–5 |
1998 | Irina Spîrlea | Julie Halard-Decugis | 7–6(7–5), 6–3 |
1999 | Jennifer Capriati | Elena Likhovtseva | 6–1, 6–3 |
2000 | Silvija Talaja | Rita Kuti-Kis | 7–5, 4–6, 6–3 |
2001 | Silvia Farina Elia | Anke Huber | 7–5, 0–6, 6–4 |
2002 | Silvia Farina Elia (2) | Jelena Dokić | 6–4, 3–6, 6–3 |
2003 | Silvia Farina Elia (3) | Karolina Šprem | 6–3, 4–6, 6–4 |
2004 | Claudine Schaul | Lindsay Davenport | 2–6, 6–0, 6–3 |
2005 | Anabel Medina Garrigues | Marta Domachowska | 6–4, 6–3 |
2006 | Nicole Vaidišová | Peng Shuai | 7–6(9–7), 6–3 |
2007 | Anabel Medina Garrigues (2) | Amélie Mauresmo | 6–4, 4–6, 6–4 |
2008 | Anabel Medina Garrigues (3) | Katarina Srebotnik | 4–6, 7–6(7–4), 6–0 |
2009 | Aravane Rezaï | Lucie Hradecká | 7–6(7–2), 6–1 |
2010 | Maria Sharapova | Kristina Barrois | 7–5, 6–1 |
2011 | Andrea Petkovic | Marion Bartoli | 6–4, 1–0 ret. |
2012 | Francesca Schiavone | Alizé Cornet | 6–4, 6–4 |
2013 | Alizé Cornet | Lucie Hradecká | 7–6(7–4), 6–0 |
2014 | Monica Puig | Sílvia Soler Espinosa | 6–4, 6–3 |
2015 | Samantha Stosur | Kristina Mladenovic | 3–6, 6–2, 6–3 |
2016 | Caroline Garcia | Mirjana Lučić-Baroni | 6–4, 6–1 |
2017 | Samantha Stosur (2) | Daria Gavrilova | 5–7, 6–4, 6–3 |
*
Finalele de dublu
1987 | Jana Novotná Catherine Suire |
Kathleen Horvath Marcella Mesker |
6–0, 6–2 |
1988 | Manon Bollegraf Nicole Provis |
Jenny Byrne Janine Thompson |
7–5, 6–7(9–11), 6–3 |
1989 | Mercedes Paz Judith Pölzl Wiesner |
Lise Gregory Gretchen Rush Magers |
6–3, 6–3 |
1990 | Nicole Provis (2) Elna Reinach |
Kathy Jordan Elizabeth Sayers Smylie |
6–1, 6–4 |
1991 | Lori McNeil Stephanie Rehe |
Manon Bollegraf Mercedes Paz |
6–7(2–7), 6–4, 6–4 |
1992 | Patty Fendick Andrea Strnadová |
Lori McNeil Mercedes Paz |
6–3, 6–4 |
1993 | Shaun Stafford Andrea Temesvári |
Jill Hetherington Kathy Rinaldi |
6–7(5–7), 6–3, 6–4 |
1994 | Lori McNeil (2) Rennae Stubbs |
Patricia Tarabini Caroline Vis |
6–3, 3–6, 6–2 |
1995 | Lindsay Davenport Mary Joe Fernández |
Sabine Appelmans Miriam Oremans |
6–2, 6–3 |
1996 | Yayuk Basuki Nicole Provis Bradtke (2) |
Marianne Werdel Witmeyer Tami Whitlinger Jones |
5–7, 6–4, 6–4 |
1997 | Helena Suková Natasha Zvereva |
Elena Likhovtseva Ai Sugiyama |
6–1, 6–1 |
1998 | Alexandra Fusai Nathalie Tauziat |
Yayuk Basuki Caroline Vis |
6–4, 6–3 |
1999 | Elena Likhovtseva Ai Sugiyama |
Alexandra Fusai Nathalie Tauziat |
2–6, 7–6(8–6), 6–1 |
2000 | Sonya Jeyaseelan Florencia Labat |
Kim Grant María Vento |
6–4, 6–3 |
2001 | Silvia Farina Elia Iroda Tulyaganova |
Amanda Coetzer Lori McNeil |
6–1, 7–6(7–0) |
2002 | Jennifer Hopkins Jelena Kostanić |
Caroline Dhenin Maja Matevžič |
0–6, 6–4, 6–4 |
2003 | Sonya Jeyaseelan (2) Maja Matevžič |
Laura Granville Jelena Kostanić |
6–4, 6–4 |
2004 | Lisa McShea Milagros Sequera |
Tina Križan Katarina Srebotnik |
6–4, 6–1 |
2005 | Rosa María Andrés Rodríguez Andreea Ehritt-Vanc |
Marta Domachowska Marlene Weingärtner |
6–3, 6–1 |
2006 | Liezel Huber Martina Navratilova |
Martina Müller Andreea Vanc |
6–2, 7–6(7–1) |
2007 | Yan Zi Zheng Jie |
Alicia Molik Sun Tiantian |
6–3, 6–4 |
2008 | Tatiana Perebiynis Yan Zi (2) |
Chan Yung-jan Chuang Chia-jung |
6–4, 6–7(3–7), [10–6] |
2009 | Nathalie Dechy Mara Santangelo |
Claire Feuerstein Stéphanie Foretz |
6–0, 6–1 |
2010 | Alizé Cornet Vania King |
Alla Kudryavtseva Anastasia Rodionova |
3–6, 6–4, [10–7] |
2011 | Akgul Amanmuradova Chuang Chia-jung |
Natalie Grandin Vladimíra Uhlířová |
6–4, 5–7, [10–2] |
2012 | Olga Govortsova Klaudia Jans-Ignacik |
Natalie Grandin Vladimíra Uhlířová |
6–7(4–7), 6–3, [10–3] |
2013 | Kimiko Date-Krumm Chanelle Scheepers |
Cara Black Marina Erakovic |
6–4, 3–6, [14–12] |
2014 | Ashleigh Barty Casey Dellacqua |
Tatiana Búa Daniela Seguel |
4–6, 7–5, [10–4] |
2015 | Chuang Chia-jung (2) Liang Chen |
Nadiia Kichenok Zheng Saisai |
4–6, 6–4, [12–10] |
2016 | Anabel Medina Garrigues Arantxa Parra Santonja |
María Irigoyen Liang Chen |
6–2, 6–0 |
2017 | Ashleigh Barty (2) Casey Dellacqua (2) |
Chan Hao-ching Chan Yung-jan |
6–4, 6–2 |
Credit Info: wikipedia.org