Galerie: Marius şi Marco în timpul meciului de ieri
Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Început excelent al lui Marius Copil în partida din primul tur (R128) al turneului de Mare Şlem Roland Garros 2018. În continuare, însă, jocul lui a scăzut treptat în intensitate, apoi a revenit în setul decisiv, dar – epuizat – n-a mai putut să recapete iniţiativa:

Marco Cecchinato (Italia, 72 ATP) – Marius Copil (95) 2-6, 6-7(4), 7-5, 6-2, 10-8

Partida a durat 3h41′.
Marius a câştigat primele 4 jocuri ale partidei, avantaj pe care şi l-a păstrat până la sfârşitul primului set.
L-a câştigat şi pe al doilea, într-o manşă lipsită de break-uri, dar cu românul superior în tie-break.
În setul 3 s-a ajuns fără avantaje cu serviciul la 5-5, scor la care jucătorul nostru şi-a pierdut serviciul şi n-a mai reuşit să-l recupereze.
Marius a resimţit şocul în setul 4, pe care l-a pierdut într-un mod identic cu cel în care îl câştigase pe primul.
De lăudat munca depusă în decisiv, el reuşind să păstreze echilibrul pe tabelă timp de 16 jocuri, lipsite de break-uri. Dar faptul că forţele fizice îl părăseau devenise evident, iar italianul – mai bine pregătit fizic – a profitat şi a câştigat cu returul în al 17-lea game.

Marius părăseşte turneul cu 10 puncte ATP şi un premiu de 40.000 € şi locul în top 100 ATP îi este periclitat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.