Alexandra şi McHale în timpul partidei de aseară
Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro

Astazi, trei jucători români vor evolua în a doua zi a Roland Garros 2018: Mihaela Buzărnescu şi Alexandra Dulgheru pe tabloul feminin şi Marius Copil, pe cel masculin.

Sesiunile încep pe toate terenurile la ora 12.00.

  •  în primul tur (R128) al probei de simplu masculin – în primul meci de pe terenul 16, aşadar la ora 12.00 va începe partida:

Marius Copil (95 ATP) – Marco Cecchinato (Italia, 72, clasament maxim: 59 ATP / aprilie 2018, 25 de ani)

Palmares direct: 0-0

Marco Cecchinato ocupă locul 43 în clasamentul sezonului 2018, după ce a câştigat primul titlu la prima finală jucată, din postura de lucky loser – ATP 250 Series Budapesta, la sfârşitul lui aprilie. Mai devreme, în 2018, câştigase turneul ATP Challenger 50k Santiago.

  • în primul tur (R128) al probei de simplu feminin – în al doilea meci de pe terenul 12, după un meci din turneul masculin, aşadar în jurul orei 14.00 va începe partida:

Mihaela Buzărnescu (32) [31]Vania King (SUA, 1276, clasament maxim: 50 WTA / noiembrie 2006, 29 de ani) – PR (clasament protejat: 103 WTA)

Palmares direct: 0-0

Ele s-au întâlnit totuşi de două ori în vremea junioratului:

Credit Info: itftennis.com

Vania King a revenit în circuit la începutul anului, după ce nu mai jucase din martie 2017, din cauza unei accidentări la gleznă, care a necesitat operaţie, la care a fost supusă în luna aprilie. Atunci şi-a îngheţat clasamentul – 103 WTA.
De la revenire, nu a reuşit decât foarte puţine lucruri la simplu – 4 victorii în calificările unor turnee ITF – şi în consecinţă, ocupă locul 908 în clasamentul sezonului 2018.
Pe Vania o ştim din timpul parteneriatului la dublu cu Monica Niculescu, din anii 2012-2013 şi, mai ales, cel cu destule reuşite, din 2016.

Alexandra Dulgheru (160 WTA) – Christina McHale (SUA, 85) 5-7, 7-6(5), serveşte jucătoarea noastră

*

Alte precizări:

  • Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan vor juca marţi
  • organizatorii nu pun (încă) la dispoziţie pe site, ordinea de  joc pentru ziua următoare într-unul din meniuri şi îl livrează cu link direct pe reţelele de socializare, fără opţiune de descărcare în format PDF şi neactualizat (cum este cazul astăzi, în cazul partideelor restante sau întrerupte)
  • turneul este transmis la televiziune de canalele EUROSPORT (1, 2, HD, SD şi Eurosport 360 – o variantă televizată a Eurosport Player, care în orice caz este disponibilă pe TELEKOM, pachet complet)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.