Irina Begu a obţinut astăzi a doua victorie la Roland Garros 2018!
În partida din turul 2 (R64):
Irina Begu (40 WTA) – Shuai Zhang (China, 27) [27] 6-3, 6-4
Partida a durat 1h54′.
Un joc mult mai echilibrat decât o arată scorul, cu raliuri interminabile, dar foarte frumoase, în care Irina o alerga pe Zhang pe spatele terenului, iar chinezoaica reuşea mingi defensive imposibile.
A triumfat concentrarea, motivaţia şi ambiţia Irinei, care în pofida unor momente dificile a continuat neabătută, a jucat îngrijit şi tactic foarte corect.
Emoţionantă îmbrăţişarea îndelungată a celor două de la sfârşitul partidei.
Credit info: rolandgarros.com
Irina va fi recompensată cu 130 de puncte WTA – faţă de 10 la ediţia trecută – şi cu un premiu financiar în valoare de 130.000 € pentru calificarea în turul 3 (R32), unde o va întâlni pe Caroline Garcia (Franţa, 7, aflată pe cel mai bun loc al carierei, 24 de ani) [7], cu care are un palmares direct 2-3:
Credit Info: itftennis.com






