Rezultat previzibil în finala turneului ATP 500 Series “Barcelona Open Banc Sabadell”, în care Rafael Nadal s-a impus în faţa merituosului finalist, tânărul Stefanos Tsitsipas:

Credit Foto: sina.com
Două videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Rafael Nadal (Spania, 1) [1] – Stefanos Tsitsipas (Grecia, 63 ATP) 6-2, 6-1 în 1h18′

Câteva din statisticile acestei noi victorii de turneu ar fi:

  • al 11-lea titlu la Barcelona, din tot atâtea finale şi astfel Rafa şi-a egalat propriul record al numărului de victorii la unul şi acelaşi turneu pe care îl stabilise săptămâna trecută la ATP Masters 1000 Monte Carlo
  • al 77-lea titlu al carierei, dintre care 55 pe zgură:
    • 16 de Mare Şlem
    • 31 ATP Masters 1000
    • 1 titlu Olimpic
    • 20 ATP Masters 500
    • 9 ATP 250 Series
  • a 19-a victorie consecutivă pe zgură – 7 pentru titlul de la Roland Garros 2017, 2 în întâlnirea de Cupa Davis cu Germania, 5 pentru titlul de la Monte Carlo şi 5 pentru cel de aici, cu un setaveraj 46-0.

În clasamentul numărului de titluri câştigate în Era Open, Nadal l-a egalat pe locul 4, pe John McEnroe:

1. Jimmy Connors 109
2. Roger Federer 97
3. Ivan Lendl 94
4. Rafael Nadal 77
4. John McEnroe 77

*

Cu această victorie de turneu, Rafael Nadal îşi apără şi prima poziţie în clasamentul ATP, pe care o va ocupa şi mâine, pentru a 172-a săptămână, păstrând aceeaşi diferenţă de 100 de puncte faţă de Roger Federer.

*

O echipă spaniolă a câştigat şi proba de dublu, în detrimentul partenerului lui Horia şi a fostului partener a lui Florin:

Feliciano Lopez (28 ATP la dublu) / Marc Lopez (23) – Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan, 30) / Jean-Julien Rojer (Olanda, 9) 7-6(5), 6-4 în 1h52′.

Lopezii au câştigat al 3-lea titlu împreună, dintre care unul este la Roland Garros 2016.
Feliciano are acum 4 titluri şi Marc, 14.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.